Sindicatul angajaților Metrorex cere plata salariilor în urma proceselor câștigate cu compania. „Conducerea a refuzat să le plătească”. Negocierile pentru contractul colectiv de muncă au fost prelungite până pe 14 octombrie. Amenințări cu greva

BUCURESTI - CONFERINTA - USLM - 9 OCT 2024 Preşedintele Unităţii Sindicatul Liber Metrou (USLM), Marian Artimon. Foto: Inquam Photos / Mălina Norocea

Perioada de negociere cu administraţia Metrorex pentru contractul colectiv de muncă al salariaţilor de la metrou a fost prelungită până pe 14 octombrie, inclusiv, iar dacă nu vor fi găsite soluţii va continua lupta sindicală şi se va ajunge şi la declanşarea grevei, a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, preşedintele Unităţii Sindicatul Liber Metrou (USLM), Marian Artimon, transmite Agerpres.

„Am mai dat o şansă administraţiei şi am decis prelungirea perioadei de negocieri cu încă două săptămâni, de la 1 la 14 octombrie, inclusiv. Chiar ieri (marţi n.r) am făcut o adresă şi am solicitat Comisiei de negociere a administraţiei ca, mâine, 10 octombrie, orele 12:00, să se prezinte în subteran, de data asta. 

Măcar o şedinţă să se facă subteran, să continuăm negocierile. Dacă nu vom găsi soluţii în baza statutului şi în baza legii, vom continua ceea ce înseamnă lupta sindicală şi anume pichetări, mitinguri de protest, conciliere, mediere. Conferinţă de presă am făcut deja. 

Dacă nu găsim soluţia, vom ajunge şi la grevă (…) Toată lumea trăieşte cu impresia că oamenii de la metrou doar vor. Nu vor nimic. Acum, oamenii de la metrou negociază contractul colectiv de muncă şi se luptă să îşi menţină drepturile câştigate din anii anteriori. E ceva paradoxal, adică noi astăzi nu negociem să câştigăm, ci să ne menţinem nivelul de trai (…) Angajatorul este obligat să asigure condiţii de muncă decente. Prima condiţie este un aer respirabil… N-avem nici măcar apă. 

Din păcate, reţeaua de metrou îşi foloseşte puţurile de mare adâncime pentru a-şi furniza apa, dar apa este declarată nepotabilă”, a spus Artimon. 

Acesta a adăugat că, în 2024, USLM a executat silit Metrorex, dar fără ca drepturile salariale ale angajaţilor să fie afectate. 

„De ce am ajuns la această măsură drastică. Exista riscul ca metroul să blocheze conturile, astfel încât salariaţii să nu-şi primească salariile. Dar am făcut în aşa fel executarea ca salariaţii să nu simtă acest lucru. 

Deşi am câştigat în instanţă de un an de zile anumite procese cu drepturile salariaţilor, conducerea Metrorex a refuzat să le plătească, în speranţa că vom uita de ele. Nu putem să uităm de banii salariaţilor (…) 

Avem mii de procese cu Metrorex, ceea ce arată foarte clar că nu există un dialog social. Şi săptămâna aceasta am mers la negocieri ca să constatăm că ni se cere să renunţăm la drepturi. Nu o să renunţăm la nimic, pentru că le-am câştigat prin luptă. 

Dacă nu sunt în stare să asigure salariaţilor ceea ce angajatorul şi-a asumat prin legi, prin contracte colective de muncă, au şi varianta să ne lase în pace, au varianta demisiei. Din păcate, există la nivelul central al administraţiei o grupare care are o bucurie din a face rău sindicatului ca instituţie. La momentul acesta, cu această lipsă de dialog social ne confruntăm”, a subliniat Marian Artimon. 

Şeful USLM a precizat, totodată, că salariaţii nu sunt informaţi asupra legilor şi că „fiecare se ascunde după o lege pe care nu o aduce la cunoştinţă şi de aia suntem într-un moment destul de critic, care poate duce la un conflict de muncă general, care poate bloca în totalitate activitatea metroului”. 

Artimon (USLM): Salariaţii nu au nicio vină pentru datoriile istorice de la Metrorex 

Salariaţii de la metrou nu sunt de vină pentru datoriile istorice de la Metrorex, a mai declarat preşedintele Unităţii Sindicatul Liber Metrou, Marian Artimon. 

„Am organizat această conferinţă de presă din mai multe motive. Primul motiv a fost şi este faptul că în anumite articole din mass-media online sau TV, salariaţii metroului au fost acuzaţi ca au stat la originea pierderilor generate în anumite contracte cu terţii contracte de investiţii. 

Metrorexul, aşa cum ştie toată lumea, este o unitate de transport public de călători la nivel de metrou din Bucureşti, care transportă zilnic 600.000 de călători, pe o suprafaţă de 4% de reţeaua totală de transport a zonei metropolitane Bucureşti-Ilfov. 

Problemele la metrou sunt, în primul rând, istorice şi, după părerea noastră, în principal rezultate din activitatea de investiţii. Ştie toată lumea că am avut o magistrală 5, în Drumul Taberei – Eroilor, care a fost dată în funcţiune cu cinci ani de zile întârziere în exploatare şi, totodată, ne-a costat cu 70% mai mult decât trebuia să coste iniţial. 

Anul acesta am primit prin instanţă datorii şi penalităţi care duc undeva la 162 de milioane de lei. Nu are nicio vină personalul metroului de exploatare din subteran pentru aceste datorii. Adică, trebuia să plătim 225 de milioane de euro pentru structura Magistralei 5 şi încă plătim şi am ajuns undeva la 130 de milioane în plus, adică am plătit undeva la 350 de milioane. Chiar şi anul acesta societatea care a construit structura a câştigat în instanţă încă o sumă de 52 de milioane de lei. Asta este o primă cauză pentru aşa-zisă neperformanţă a metroului. Nu este o treabă de exploatare, este o treabă care vine din investiţii, din Magistrala 5″, a spus Artimon. 

Potrivit liderului de sindicat, o altă problemă de la metrou se referă la contractul de mentenanţă. 

„O altă piatră de moară legată de piciorul exploatării Metrorex este contractul de mentenanţă, care a fost prelungit în urmă cu trei anişori, cu o perioadă de 15 ani. Deşi USLM, începând cu 2016, a făcut nenumărate demersuri şi chiar s-a făcut un studiu pentru internalizarea activităţii de mentenanţă la materialul rulant de la Metrorex, am ajuns să se semneze un nou contract cu care oamenii din subteran nu au nicio legătură. 

Nu USLM, nu oamenii, angajaţii, cei care muncesc zi de zi în subteran, au hotărât prelungirea acestui contract. Aşa s-a hotărât, aşa s-a semnat şi, ca atare, în fiecare lună avem de plătit 20 de milioane de lei pentru această activitate de mentenanţă. Ceea ce înseamnă că, dacă nu s-a plătit din octombrie anul trecut, am ajuns undeva la 220 de milioane pierderi. Dacă adunaţi 220 de milioane de la partea de mentenanţă şi cu datoriile din investiţia pentru Magistrala 5 o să ajungeţi la o sumă care este o problemă pentru Metrorex”, a afirmat Marin Artimon. 

Conform Notei de fundamentare care însoţeşte un proiect de act normativ privind suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, Metrorex ar putea primi, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, suma de 131,3 milioane de lei, o parte din aceasta urmând să acopere datoriile pe care le are la compania Alstom Transport, care asigură servicii de mentenanţă a materialului rulant şi feroviar. 

Pe data de 4 aprilie 2024, angajaţii Metrorex, membri ai USLM, au pichetat sediul Guvernului, nemultumiţi în principal de deficitul de personal şi eliminarea tichetelor de masă pentru angajaţii cu un venit net de peste 8.000 lei.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: