Activele fondurilor de pensii din România au crescut cu aproape 30% în interval de un an

bani, euro Sursa foto: Pixabay

Valoarea activelor totale ale fondurilor de pensii din România – pensiile administrate privat şi pensiile facultative – a ajuns la 153,96 miliarde de lei (aproape 31 de miliarde de euro) la finalul lunii august 2024, în creştere cu 29,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent şi cu 17% comparativ cu finalul anului 2023, atingând astfel un nou maxim istoric, arată datele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

”Sistemul de pensii private din România a demonstrat o rezilienţă remarcabilă şi a atins borne importante în acest an, contribuind semnificativ la sustenabilitatea pieţelor financiare. Activele fondurilor de pensii private au depăşit pragul de 30 de miliarde de euro, cu o pondere de peste 9% în PIB, iar numărul participanţilor a trecut de 9 milioane de persoane. Valoarea activelor totale ale fondurilor de pensii din România – pensiile administrate privat şi pensiile facultative – a ajuns la 153,96 miliarde de lei (aproape 31 de miliarde de euro) la finalul lunii august 2024, în creştere cu 29,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent şi cu 17% comparativ cu finalul anului 2023, atingând astfel un nou maxim istoric”, arată datele ASF.

Ponderea activelor fondurilor de pensii private în Produsul Intern Brut (PIB) a crescut până la 9,2%, ceea ce relevă rolul vital al acestora pe pieţele financiare locale, fiind o sursă importantă de economisire pe termen lung.

„Judecând după evoluţia din ultima perioadă, putem spune că sistemul de pensii private din România se află în cel mai bun moment de la lansarea acestuia în anul 2008. Apreciez că, în acest ritm, activele sistemului vor depăşi 10% din PIB, pe termen scurt, şi vor marca o dublare comparativ cu finalul anului 2023, pe termen mediu“, a declarat Daniel Armeanu, vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară şi coordonator al sectorului de pensii private.

Creşterea activelor totale ale fondurilor de pensii private dincolo de borna de 30 de miliarde de euro a fost determinată, pe de-o parte, de optimizarea activităţii investiţionale şi, pe de altă parte, de majorarea cotei de contribuţie de la 3,75% la 4,75% din venitul brut pentru Pilonul II (pensiile administrate privat), aplicabilă de la începutul acestui an.

De asemenea, performanţa acţiunilor listate la Bursa de Valori Bucureşti, cu un randament de aproape 37% în ultimul an, a constituit un factor-cheie în evoluţia sistemului de pensii private.

Conform Raportului Pension Markets in Focus 2023, realizat de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), fondurile de pensii private din România au înregistrat o creştere semnificativă a valorii activelor, ţara noastră ocupând locul 7 în rândul celor 71 de state analizate.

O nouă bornă a fost depăşită şi în ceea ce priveşte numărul de participanţi la sistemul de pensii private, respectiv 9,01 milioane de persoane la finalul lunii august 2024. Evoluţia a fost determinată de creşterea semnificativă de 145.730 de participanţi la Pilonul II şi de 102.610 de participanţi la Pilonul III (pensiile facultative). Avansul de 15% înregistrat de numărul participanţilor la fondurile de pensii facultative faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent reliefează preocuparea tot mai mare a românilor faţă de diversificarea surselor de economisire pentru perioada ulterioară pensionării.

Într-un context economic şi demografic plin de provocări, sistemul de pensii private din România a demonstrat o rezilienţă şi o performanţă remarcabile. Nivelurile de rentabilitate consemnate de fondurile de pensii Pilonul II şi Pilonul III le-au depăşit pe cele din perioada anterioară pandemiei de COVID-19, cu o rată medie ponderată de 7,2% la finalul lunii august 2024.

Fondurile de pensii private au investit preponderent în titluri de stat româneşti (66,13%), acţiuni (24,63%) şi obligaţiuni corporative (4,04%). Peste 94% din totalul activelor sunt investite în instrumente emise în România, contribuind la finanţarea proiectelor de dezvoltare naţională. Astfel, fondurile de pensii private au devenit principalii investitori instituţionali din România, susţinând pe termen lung necesarul de finanţare a statului şi contribuind la dezvoltarea sustenabilă a pieţei de capital.

„În contextul aderării României la OCDE, evaluarea derulată în iunie 2024 la sediul organizaţiei din Paris a scos în evidenţă progresele semnificative înregistrate de România în alinierea la standardele internaţionale în ceea ce priveşte reglementarea sistemului de pensii private. Această evaluare a inclus o analiză detaliată a modului în care practicile şi politicile României se aliniază la Recomandarea OCDE privind principiile-cheie referitoare la reglementarea pensiilor private şi la Recomandarea privind buna proiectare a planurilor de pensii cu contribuţii definite. Astfel, creşterea procentului de contributivitate la Pilonul II la 4,75% şi revizuirea cadrului legislativ aferent investiţiilor au fost paşi importanţi în acest proces. Aceste măsuri au fost apreciate de OCDE, reflectând angajamentul României de a se alinia la cele mai bune practici internaţionale“, a mai declarat vicepreşedintele ASF.

În continuare, Autoritatea de Supraveghere Financiară urmăreşte susţinerea reformei sistemului de pensii şi alinierea legislaţiei la standardele OCDE. Printre obiectivele strategice se numără menţinerea rolului complementar al Pilonului II, creşterea inclusivităţii şi diversificarea opţiunilor de investiţii ale fondurilor de pensii private. De asemenea, ASF precizează că acordă o importanţă deosebită elaborării legislaţiei pentru faza de decumulare a fondurilor de pensii private, asigurând astfel o tranziţie lină şi eficientă către perioada de pensionare.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: