Reprezentanţii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) au spus că cel mai probabil în data de 8 octombrie va fi turnat primul strat de mixtură bituminoasă pe podul de la Brăila, transmite Agerpres.
Anunțul a fost făcut de directorul CNAIR, Cristian Pistol, vineri, la Buzău, unde au avut loc lucrările celei de-a 42 ediţii a Şedinţei Şefilor de Secţii de Drumuri Naţionale din cadrul CNAIR. Lucrările reuniunii s-au axat pe patru teme principale: stadiul dezvoltării infrastructurii rutiere din România, prin construirea de autostrăzi, drumuri expres şi variante de ocolire, dar şi perspectiva întreţinerii noilor obiective de infrastructură, stadiul proiectelor în pregătire pentru autostrăzi şi drumuri expres, siguranţa rutieră şi activitatea de întreţinere a drumurilor.
“Despre podul de la Brăila pot să vă spun că antreprenorul firmei italiene a venit cu o nouă reţetă de mixturi bituminoase, s-au făcut sectoare experimentale, până acum toate testele au fost pozitive, astfel încât suntem convinşi că soluţia pe care o adoptă la momentul acesta este una bună, care nu mai avea acele probleme pe care le cunoaştem cu toţii. În octombrie, acum, la început, cel mai probabil pe 8, vor începe să aştearnă primul strat de mixtură bituminoasă pe podul de la Brăila, urmând ca după finalizarea primei căi să treacă şi la a doua şi să avem podul în condiţii optime de circulaţie”, a precizat Cristian Pistol.
Podul peste Dunăre de la Brăila, cel mai mare pod suspendat construit în România, al treilea ca dimensiune din Europa şi ultimul pod peste Dunăre înainte de vărsarea în Marea Neagră, a fost inaugurat în urmă cu un an, pe 6 iulie 2023, însă a fost afectat de mai multe probleme apărute la suprafaţa asfaltică.
La finele anului trecut au apărut o serie de tasări, pe care constructorul a încercat să le rezolve turnând un nou strat de asfalt. Apoi, în vara acestui au apărut aceleași probleme, denivelări destul de serioase, care măsurau și 10 centimetri în anumite zone.
„Pe anumite porțiuni unde asfaltul a suferit deteriorări, intervin și îl refac. Deocamdată, putem să spunem că suntem la capitolul cârpeli. Asta nu exonerează constructorul de crearea unei rețete asfaltice pentru pod care să permită evitarea pe viitor a problemelor cu care ne confruntăm în prezent”, a declarat Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR, pentru Economedia.
Economedia a realizat AICI un timeline cu principalele probleme ale podului.
Situat la 38 de metri deasupra apei, podul are patru benzi şi o lungime de 1.974,30 de metri, din care 1.120 de metri reprezintă deschiderea centrală, la care se adaugă două deschideri laterale de 489 de metri pe malul dinspre Brăila şi 364 de metri pe malul dinspre Tulcea. Drumul principal (Brăila – Jijila) are o lungime de 19,095 km, iar Drumul de legătură cu DN22 (Smârdan – Măcin) are o lungime de 4,328 km. Valoarea contractului, finanţat prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM), a fost de 2,375 miliarde de lei cu TVA.