Agenţia de evaluare financiară S&P Global Ratings a coborât, marţi, ratingul Israelului, de la “A plus” până la “A”, din cauza “probabilităţii sporite” a intensificării conflictului cu Hezbollah, în contextul escaladării riscurilor geopolitice în Orientul Mijlociu, transmite Bloomberg, conform Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Perspectiva atribuită ratingului rămâne negativă, ceea ce înseamnă că o nouă retrogradare este posibilă. Este a doua oară în acest an când S&P înrăutăţeşte ratingul de credit al Israelului.

“Vedem o probabilitate sporită ca actualul conflict al Israelului cu Hezbollah, ţinând cont de recenta escaladare a luptelor, să devină mai intens şi mai îndelungat, ceea ce reprezintă un risc de securitate pentru Israel”, susţin analiştii S&P.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Yali Rothenberg, contabil general la Ministerul de Finanţe din Israel, a declarat că decizia “vine ca răspuns la continuarea războiului” şi a subliniat că “economia Israelului este diversificată, având capacitatea dovedită de a se redresa în urma crizelor”.

“Balanţa de plăţi a Israelului rămâne solidă şi ţara continuă să înregistreze un excedent semnificativ de cont curent, alături de rezerve externe importante, care reprezintă o protecţie de securitate pentru economia Israelului”, a adăugat oficialul.

Vineri, agenţia de evaluare financiară Moody’s a retrogradat ratingul suveran al Israelului, pe fondul temerilor privind un conflict generalizat în Orientul Mijlociu.

Iranul a început marţi să lanseze rachete asupra Israelului, iar premierul israelian Benjamin Netanyahu a avertizat că Iranul “a comis o greşeală gravă” atacând ţara sa şi că “va plăti preţul pentru asta”, Israelul fiind hotărât “să-i tragă la răspundere pe inamicii săi”.

Conflictele s-au dovedit a fi costisitoare pentru Israel, cheltuielile guvernamentale sunt în creştere iar deficitul bugetar s-a adâncit.

Oficialii din Israel estimează că până la finalul anului viitor costurile se vor ridica la aproximativ 66 miliarde de dolari, peste 12% din PIB.

S&P a înrăutăţit prognozele privind creşterea economiei Israelului, la 0% în 2024 şi 2,2% în 2025, şi se aşteaptă la adâncirea deficitului bugetar, în urma majorării cheltuielilor de apărare.