Investitorul austriac Immofinanz, parte a CPI Property Group, vinde către Alfa Group, al omului de afaceri Alin Niculae, o parte din complexul de birouri Iride Park

Iride BP

Investitorul austriac Immofinanz, parte a CPI Property Group, vinde către Alfa Group, companie a omului de afaceri Alin Niculae, care a fondat distribuitorul independent de motorină Oscar Downstream,  o parte din complexul de birouri Iride Park, de peste drum de stația de metrou Pipera.

Astfel, tranzacția vizează o parte din complexul de birouri, care se ridică la 83.000 de metri pătrați, logistica aferentă și 2 imobile aflate în vecinătate, cu potențial pentru o dezvoltare ulterioară. Clădirile Iride eighteen, myhive | Iride nineteen, myhive | Iride twenty și myhive Metroffice nu fac obiectul acestei tranzacții și rămân în proprietatea CPI Romania.

Tranzacția face parte dintr-un plan de optimizare a business-ului CPI, după ce acționarul majoritar al grupului, miliardarul ceh Radovan Vitek, a cumpărat, cu ajutorul creditelor, dezvoltatorii imobiliari Immofinanz și S Immo. Anul acesta, Immofinanz a mai vândut și clădirea myhive Victoriei de pe Calea Victoriei, cunoscută drept „blocul Bancorex”, către dezvoltatorul imobiliar AFI Europe, care deține mall-ul AFI.

Fulga Dinu, Country Manager CPI România, a declarat: „Tranzacția încheiată cu Alfa Group reprezintă o etapă a procesului de optimizare a portofoliului CPI în România, care include unele dintre cele mai valoroase proiecte de office și retail de pe piața locală, achiziționate de la Immofinanz și S-IMMO. Prioritatea noastră strategică este de a investi în dezvoltarea și modernizarea portofoliului integrat pentru a spori valoarea și atractivitatea clădirilor noastre premium de birouri și a centrelor comerciale devenite ancore ale comunităților din zonele în care operează. Ne consolidăm astfel prezența pe piața locală de real estate, unde suntem unul dintre cei mai importanţi jucători.”

Mihai Măcelaru, CEO Alfa Group, afirmă: „Activele Iride Park se alătură unui portofoliu solid de proiecte imobiliare premium pe care Alfa Group l-a dezvoltat pe segmentele office și rezidențial din București. Tranzacția pe care o semnăm astăzi este una dintre cele mai reprezentative achiziții imobiliare anunțate în România în ultimii ani, fiind totodată și una dintre cele mai complexe. Ea confirmă încrederea pe care Alfa Group o are în potențialul acestei industrii pe termen mediu și lung, și ne ajută să ne consolidăm poziția de leadership pe care o avem pe piața imobiliară premium din România.”

CPI Property Group are un portofoliu de proprietăţi cu valoarea de peste 21 de miliarde de euro, respectiv proprietăţi de birouri în principalele capitale din Europa Centrală și de Est: Praga, Berlin, Viena, Bucureşti și Budapesta, proprietăți de retail în Europa Centrală și de Est, precum și hoteluri, unități rezidențiale şi terenuri.

Grupul antreprenorial Alfa Group a fost fondat de omul de afaceri Alin Niculae și reunește mai multe companii, cele mai cunoscute fiind Ooscar Downstream (Petrol & Gaze), Akcent Development (Imobiliare) și Onix Asigurări (Asigurări de garanții). Portofoliul său în domeniul imobiliar din București include clădirile de birouri Oscar One, Maria Rosetti Tower, Eminescu Offices, Mendeleev Office 5, precum și proiectele imobiliare de referință Cloud9, 19th Residence, 20th Residence și 21 Residence – fazele 1 & 2.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: