Toyota și Honda critică o propunere a democraților de stimulare, în special, a vehiculelor electrice fabricate în SUA de muncitori membri de sindicat

auto, toyota, audi, fiabilitate Sursa foto: Pexels / Erik Mclean

Producătorii auto japonezi Toyota Motor şi Honda Motor au criticat dur o propunere a democraţilor din Camera Reprezentanţilor de a susţine cu stimulente vînzările de vehicule electrice fabricate în Statele Unite de membri ai sindicatelor, transmite Reuters, citat de News.ro.

Toyota a afirmat într-un comunicat că planul dezvăluit la sfârşitul săptămânii trecute discriminează „lucrătorii auto americani pe baza alegerii lor de a nu se sindicaliza”.

Proiectul de lege, care urmează să fie votat marţi de Comisia pentru buget din Cameră, condusă de democraţi, ca parte a unui proiect de investiţii de 3.500 miliarde de dolari, ar aduce beneficii celor mai mari trei producători de automobile, care au fabrici auto reprezentate de sindicat.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Honda a considerat proiectul de lege nedrept şi a afirmat într-un comunicat că „muncitorii auto americani în funcţie de apartenenţa la un sindicat … Asociaţii de producţie ai Honda din Alabama, Indiana şi Ohio care vor construi vehiculele noastre electrice merită un tratament echitabil şi egal din partea Congresului.”

Propunerea, care potrivit estimărilor ar costa 33 miliarde dolari până la 34 miliarde dolari pe parcursul a 10 ani, ar spori până la 12.500 dolari creditul fiscal maxim pentru vehiculele electrice, faţă de 7.500 dolari la momentul actual.

Cifra de 12.500 de dolari include un credit de 500 de dolari pentru utilizarea bateriilor produse în SUA.

Propunerea este o parte esenţială a obiectivului preşedintelui democratic Joe Biden de a se asigura că vehiculele electrice vor reprezenta cel puţin 50% din vânzările de vehicule din SUA până în 2030 şi de a spori locurile de muncă sindicalizate.

Cu toate acestea, proiectul de lege prevede eliminarea treptată a creditelor fiscale ale producătorilor auto după ce au atins 200.000 de vehicule electrice vândute, ceea ce ar face ca General Motors şi Tesla să fie din nou eligibile. De asemenea, ar crea un nou credit mai mic pentru vehiculele electrice utilizate, de până la 2.500  de dolari.

GM, Ford Motor şi Stellantis, compania mamă a Chrysler,  asamblează vehiculele fabricate în SUA în fabricile reprezentate de sindicatul United Auto Workers (UAW).

În schimb, producătorii auto străini care operează în Statele Unite, precum şi Tesla, nu au sindicate care să reprezinte lucrătorii şi mulţi dintre aceştia au luptat cu eforturile UAW pentru a sindicaliza uzinele din SUA.

Tesla, însă, ar fi eligibilă pentru credite de până la 8.000 de dolari în baza proiectului de lege.

Preşedintele UAW, Ray Curry, a declarat că acordarea creditului fiscal „va contribui mult la susţinerea unor locuri de muncă plătite în sindicat în sectorul automobilelor electrice, pe care preşedintele Biden a susţinut-o”.

Proiectul de lege limitează creditul pentru vehicule electrice la maşini cu preţuri de cel mult 55.000 de dolari, în timp ce camioanele ar putea avea un preţ de până la 74.000 de dolari.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: