EXCLUSIV Corpul de Control al premierului susține că procedura de selecție a noului Directorat Transelectrica a fost viciată și trebuie reluată

Ștefăniță Munteanu și Victor Moraru, noii șefi ai Transelectrica Ștefăniță Munteanu și Victor Moraru, noii șefi ai Transelectrica

Procedura de selecție a noului Directorat Transelectrica, încheiată luni, trebuie să fie reluată, deoarece a fost viciată, arată concluziile Corpului de Control al premierului, potrivit surselor consultate de Economedia. Transelectrica a anunțat luni, așa cum scria deja Economedia, că noul Directorat va fi format din Ștefăniță Munteanu (președinte), Victor Moraru, Florin-Cristian Tătaru, Cătălin-Constantin Nadolu și Vasile-Cosmin Nicula. Economedia a explicat aici ce probleme ridică noii membri și modul de selecție a lor, toți cei cinci intrând în sectorul energetic pe filieră politică și neavând formare de bază în energie.

  • UPDATE Transelectrica a transmis pentru Hotnews: „Vă comunicăm faptul că acțiunile de control ale Corpului de Control al Prim-Ministrului efectuate în prezent la Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA nu vizează procedura de selecție declanșată în data de 27.03.2024. Până la acest moment, nu există nicio recomandare din partea Corpului de Control al Prim-Ministrului cu privire la anularea procedurii de selecție”.
  • UPDATE Corpul de Control al premierului arată că are în derulare un control la Transelectrica SA care vizează: 1. Respectarea prevederilor legale și a normelor interne privind organizarea și funcționarea societății; 2. Verificarea cauzelor care au condus la pierderea litigiilor în instanță; 3. Alte aspecte considerate relevante de către echipa de control, după aprobarea în prealabil prin ordin al șefului CCPM.

„Corpul de control a făcut o verificare a procedurii și a constatat că procedura a fost viciată, că nu a fost respectată procedura pe formă, nu pe fond. Se reia toată procedura de selecție”, au explicat sursele pentru Economedia.

Conducerea Transelectrica va continua să fie asigurată de aceeași echipă de dinainte de procedura de selecție, conform surselor.

Luni, Transelectrica, companie de stat strategică din energie, a anunțat că va fi condusă în următorii patru ani din funcția președinte al Directoratului de Ștefăniță Munteanu, un fost consilier județean fără experiență în energie, susținut de premierul Marcel Ciolacu. Totodată, Victor Moraru, un apropiat al vicepremierului Marian Neacșu, va ajunge membru al Directoratului. Moraru și-a dat demisia de la super-agenția care controlează companiile de stat AMEPIP din cauza unor suspiciuni de incompatibilitate, după ce a numit membri ai comisiei care l-a selectat, iar acum s-a aflat aproximativ în aceeași situație și în cadrul procedurii de selecție pentru șefia Transelectrica. Niciunul dintre ei nu are experiență anterioară în energie. Florin Tătaru și Cătălin Nadolu își păstrază mandatele de membri. Cel de-al cincilea membru este Vasile Cosmin Nicula, fost vicepreședinte la Curtea De Conturi.

  • Compania strategică Transelectrica, cu capital majoritar de stat, are un rol-cheie în sistemul energetic, gestionând rețeaua electrică de transport. Transelectrica are o miză uriașă în următoarea perioadă, ținând cont că urmează să primească circa 424 de milioane de euro bani europeni prin Fondul de Modernizare pentru dezvoltarea infrastructurii energetice naţionale.
  • Transelectrica, monopolul transportului de electricitate din România, își selectează în această perioadă Directoratul format din cinci membri, posturi foarte bine plătite, ca toate cele de la companiile energetice de stat. Compania este condusă în sistem dual, adică atât prin Directorat, cât și prin Consiliul de Supraveghere. Majoritatea companiilor de stat din România trebuie să își selecteze conducerea „corporatistă”, pe patru ani, printr-un proces de selecție corect și transparent, iar Transelectrica se supune de asemenea acestei obligații. În prezent, compania este condusă de un Directorat provizoriu format din Ștefăniță Munteanu, Florin Cristian Tătaru, Cătălin Constantin Nadolu și Bogdan Toncescu.

Președintele Ștefăniță Munteanu, din fieful lui Marcel Ciolacu

Ștefăniță Munteanu, Transelectrica
Sursa foto: Facebook/ Transelectrica

Ștefăniță Munteanu este actualul președinte al Directoratului Transelectrica. G4Media a scris anterior că el a fost consilier județean pe listele PSD Buzău, fieful lui Marcel Ciolacu, actualul premier și președinte al PSD. Anterior, el nu ocupase niciodată un post similar într-o companie atât de complexă și experiența lui în general în domeniul energetic este limitată. El a ocupat poziții în eșalonul trei în companii energetice. „Nu este cunoscut ca manager de top în domeniu la acest nivel”, au declarat pentru G4Media mai multe surse din piața energiei. Ștefăniță Munteanu ar fi susținut de premierul Marcel Ciolacu în funcție.

Buzoian de origine, el are doar o diplomă de licență ca economist la Universitatea Româno-Americană. Până la numirea ca șef al Transelectrica, el a lucrat din 2019 la filiala din Buzău a unei alte firme cu capital de stat, Electrica Furnizare S.A, potrivit declarației de avere și CV-ului oficial.

Anterior, a fost consilierul unui secretar de stat la Ministerul Apelor și Pădurilor (2018 – 2019), consilier la Secretariatul general al guvernului (2017), secretar general adjunct la Ministerul Turismului (2017), inspector asistent la Primăria Racovițeni din Buzău (2012-2016), administrator la propria firmă Uno Art Construct (2006 – 2012).

Firma la care este acționar, Uno Art Construct, a încheiat anul 2021 cu o cifră de afaceri de 721.506 lei și o pierdere de 289.000 lei, potrivit portalului specializat Confidas. Firma de construcții a derulat zeci de contracte cu instituții de stat, în majoritate primării de comune.

Probleme privind numirea lui Victor Moraru 

Victor Moraru
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Victor Moraru este unul dintre apropiații lui Marian Neacșu, considerat eminența cenușie a guvernului și omul care controlează agenda premierului Marcel Ciolacu. Moraru este în prezent vicepreședinte interimar (după ce și-a dat demisia) al super-agenției care controlează companiile de stat AMEPIP. Moraru va conduce AMEPIP și în următoarele șase luni, deși și-a dat demisia din cauza unor suspiciuni de incompatibilitate și conflict de interese – mai precis Moraru a numit oameni în comisia de selecție care urma să îl numească pe el. Premierul Marcel Ciolacu spunea despre această situație: „Buni-răi, cum au fost aleși, interimatul trebuia continuat de către cineva”. Economedia a explicat, aici, de ce premierul Marcel Ciolacu pare dispus să sacrifice miliardele de euro din PNRR pentru oameni legați de funcții la AMEPIP.

Totodată, amintim că și comisia de nominalizare a Directoratului Transelectrica este condusă de Alexandru-Cristian Vasilescu care, potrivit avertizorului de integritate Ștefan Jicol, fost director în SGG, este finul lui Marian Neacșu, apropiat de Victor Moraru. Vasilescu este, de asemenea, și membru în Consiliul de Supraveghere al Transelectrica.

Alexandru-Cristian Vasilescu a fost numit Consiliul de Supraveghere al Transelectrica, la rândul său, printr-o selecție a unei comisii formate din cinci membri, dintre care doi erau funcționari ai AMEPIP, instituția condusă anterior de Victor Moraru și aflată în subordinea Secretariatului General al Guvernului, un expert al companiei de recrutare Pluri Consultants recrutată tot de AMEPIP și de doi reprezentanți ai Secretariatului General al Guvernului, condus chiar de Marian Neacşu.

Ceilalți membri ai Directoratului

Florin Cristian Tătaru este un politician din Maramureş. El a fost deputat PSD de Maramureş în două legislaturi (2008-2012 şi 2012-2016), iar apoi a fost director economic al Direcţiei Silvice Maramureş și șef al Casei de Asigurări de Sănătate Maramureș. În 1998 el a fost implicat într-un scandal când a răpit şi ameninţat cu arma un om. Dosarul penal a fost însă închis pe cale amiabilă. Florin Tătaru a intrat în directoratul Transelectrica în anul 2017, când a fost numit de fostul ministru al economiei Gheorghe Simon. Nici el nu are experiență anterioară în sectorul energetic. Tătaru ar fi susținut acum de social-democratul Alfred Simonis, fost preşedinte al Camerei Deputaţilor, preşedinte ales al Consiliului Judeţean Timiş.

Cătălin Nadolu a fost director general al SMART SA, Societatea pentru Servicii de Mentenanță a Rețelei Electrice de Transport, o filială a companiei naționale de transport al energiei electrice Transelectrica, care deține 70% din acționariat. El a mai fost șef departament la RA-APPS în perioada 2009-2021, precum și director la o direcție județeană de sport. El a fost consilier la un cabinet de demnitar în perioada aprilie-iunie 2021, la sfârșitul lui iunie 2021 a dat concurs de director general la Consilul Județean Ilfov, iar în aceeași zi s-a transferat director general la Secretariatului General al Guvernului. Tot în aceeași zi s-a suspendat, fiind și director în directoratul Transelectrica. Postul său de director general la SGG a fost conservat prin mutare în ianuarie 2022 la Poliția Locală Sector 3, în aceeași perioadă Marian Neacșu fiind secretar general al SGG și interimar la PSD Sector 3. Nadolu ar fi susținut în prezent pentru Directoratul Transelectrica de Hubert Thuma, preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov.

Vasile Cosmin Nicula a fost anterior vicepreședinte la Curtea de Conturi, iar acum este Director Financiar la noua Companie Națională de Investiții Rutiere. El a încercat anul trecut să ajungă director general executiv la Hidroelectrica, „perla energiei românești”. Anterior, el a fost deputat și senator PSD.

Salariile conducerii Transelectrica

Un post în conducerea Transelectrica este vânat deoarece este un post foarte bine plătit, după cum se vede atât din raportul Curții de Conturi, cât și din declarațiile de avere depuse de șefi.

De exemplu, Ștefăniță Munteanu a încasat anul trecut, de la numirea din luna aprilie, un venit net de 427.595 lei din funcția de președinte al Directoratului la Transelectrica. Astfel, el a încasat un venit lunar net de circa 53.400 lei (10.600 euro).

Aceste sume sunt similare și pentru restul conducerii Transelectrica.

Transelectrica, o miză de 424 milioane de euro

Compania de stat Transelectrica urmează să primească în perioada următoare o finanțare europeană de 424,4 milioane de euro din Fondul pentru modernizare pentru nouă proiecte de investiţii.

Prin semnarea acestor contracte de finanţare sunt făcuţi paşi concreţi pentru dezvoltarea infrastructurii energetice naţionale, spunea fostul ministru al Energiei Virgil Popescu.

Secretatul general al Guvernului Marian Neacşu a precizat că proiectele complexe care vor fi finanţate „demonstrează angajamentul Transelectrica, companie de interes naţional şi strategic, aflată sub autoritatea Secretariatului General al Guvernului, pentru modernizare”.

Compania Transelectrica a obținut singură 30% din finanţările totale aprobate pentru România din Fondul de Modernizare.

Cele nouă proiecte care au obţinut finanţare din Fondul pentru Modernizare sunt:

1. Construirea unei noi LEA de 400 kV (dublu circuit) Constanţa Nord – Medgidia Sud, echipată cu un singur circuit – cu o valoare de aproximativ 23 de milioane de euro;

2.  Construirea unei noi LEA în simplu circuit de 400 kV Gădălin – Suceava, inclusiv interconectarea acesteia la sistemul naţional de transport al energiei electrice – cu o valoarea de peste 101 milioane de euro;

3.  Linie interioară între Reşiţa şi Timişoara/Săcălaz (PCI 3.22.3.), constând într-o nouă LEA de 400 kV Reşiţa-Timişoara/Săcălaz şi în retehnologizarea la 400 kV a substaţiei Timişoara de 110/2020 kV – cu o valoare de aproximativ 64 de milioane de euro;

4. Construirea LEA de 400 kV Timişoara/Săcălaz/Arad – cu o valoare de peste 57 de milioane de euro;

5. Trecerea la tensiunea de 400 kV a LEA Brazi Vest-Teleajen-Stâlpu – cu o valoare de circa 51 de milioane de euro;

6. Proiect-pilot – Retehnologizarea staţiei de 220/110/20 kV Alba Iulia – în concept de staţie digitală – cu o valoare de aproximativ 47 de milioane de euro;

7. Instalarea a două mijloace moderne de compensare a puterii reactive în substaţiile de 400/220/110/20 kV Sibiu Sud de 400/220/110/20 kV Bradu – cu o valoare de peste 52 de milioane de euro;

8. Optimizarea funcţionării LEA de 400 kV existente în SEN, folosite în interconexiune şi pentru evacuarea de putere din centrala nucleară Cernavodă şi centralele de energie din surse regenerabile din Dobrogea, prin montarea de sisteme de monitorizare online (tip Smart Grid) – cu o valoare de peste 10 milioane de euro;

9.  Digitalizarea reţelei de transport al energiei electrice din România prin instalarea a două sisteme online, pentru contorizarea şi managementul datelor de măsurare a energiei electrice pe piaţa angro şi pentru monitorizarea calităţii energiei electrice – cu o valoare de peste 18 milioane de euro.

Fondul pentru modernizare reprezintă un instrument de finanţare constituit din veniturile obţinute prin licitarea pe piaţă a 2% din totalul certificatelor  de emisii de gaze cu efect de seră, în baza prevederilor Directivei EU-ETS şi are, ca perioadă de implementare, intervalul de timp 2021-2030.

România are alocat un procent de 11,98% din totalul de 2% din cantitatea totală de certificate pentru perioada 2021-2030, ceea ce reprezintă peste 15 miliarde de euro, sumă pe care o poate utiliza pentru finanţarea investiţiilor.

Rezultatele Transelectrica

Compania de stat Transelectrica, operatorul rețelei de înaltă tensiune și al sistemului energetic național, a vut un profit net de 219 milioane lei în 2023, în scădere cu 57% față de 2022, din cauza faptului că în anul curent nu s-au înregistrat venituri din capitalizarea CPT la nivelul sumei din perioada similară a anului precedent (13,8 milioane lei în 2023 vs 338,5 milioane lei în anul 2022), potrivit unui document publicat la Bursa de Valori București (BVB).

Veniturile totale operaționale ale Transelectrica au înregistrat o scădere în procent de 25% comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior (4,7 miliarde lei la 31 decembrie 2023 față de 6,2 miliarde lei la 31 decembrie 2022), în contextul diminuării semnificative a veniturilor din activitățile zero-profit (piaţa de echilibrare, servicii de sistem).

Principalul acționar al Transelectrica este Secretariatul General al Guvernuluim, coordonat de Marian Neacșu, cu 58%, urmat de Pavăl Holding (compania fraților Pavăl care au fondat Dedeman) cu 6,4% și fondul de pensii NN cu 5,4%.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Poate se reia și procedura de alegere a noului Consiliu de Administrație al BNR !
    Roberta mai bine te ocupi de concursuri de MISS !
    Cât tupeu să candidezi la așa o poziție fără să ai nicio legătură cu domeniul !
    Ciucă , Ciolacu , Isărescu TREZITI-VĂ !
    In rest numai de bine.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.