Transelectrica a obţinut 64 de milioane euro pentru a construi o linie electrică între Isaccea şi Tulcea

cabluri curent curent electric electricitate energie infrastructura linii de curent linii de curent de inalta tensiune stalpi facturi factura distributie distributie energie Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Transelectricaa obţinut o nouă finanţare, de 64 de milioane de euro, pentru modernizarea reţelei electrice în vederea construirii unei linii electrice aeriene între staţiile Isaccea şi Tulcea Vest, prin înlocuirea celei existente, şi utilizarea pentru prima dată a unor stâlpi tubulari inovatori, anunţă compania într-un comunicat transmis Agerpres.

“Transelectrica SA a semnat astăzi cel de-al 11-lea contract de finanţare din Fondul pentru Modernizare, respectiv pentru implementarea obiectivului de investiţii ‘Proiect Pilot DigiTEL Power Lines of the Future – Trecerea LEA 400 kV Isaccea – Tulcea Vest de la simplu circuit la dublu circuit’, cu o valoare nerambursabilă 64 de milioane de euro. Contractul a fost semnat la sediul Ministerului Energiei de către ministrul Energiei, Sebastian Burduja, şi preşedintele Directoratului CNTEE Transelectrica SA, Ştefăniţă Munteanu”, se arată în comunicat.

Investiţia vizează proiectarea şi construirea unei linii electrice aeriene de 400 kV de dublu circuit, între staţiile Isaccea şi Tulcea Vest, prin înlocuirea liniei electrice aeriene existente de 400 kV simplu circuit şi instalarea a două celule de 400 kV în cele două staţii şi utilizarea pentru prima dată în Reţeaua Electrică de Transport din România a unor stâlpi tubulari inovatori, explică Transelectrica.

Linia actuală de simplu circuit a fost pusă în funcţiune în 1975, are o lungime de 31 de kilometri având toţi stâlpii în construcţie zăbrelită. LEA 400 kV Isaccea – Tulcea Vest are un rol esenţial în evacuarea energiei din surse regenerabile din zona Dobrogea unde potenţialul de energie regenerabilă este cel mai mare din ţară.

Prin modernizarea şi dublarea capacităţii de transport între staţiile Isaccea şi Tulcea Vest va creşte, de asemenea, şi capacitatea de transfer cu statele învecinate.

Proiectul este cel mai inovator la nivelul liniilor electrice aeriene, prin unicitatea, complexitatea şi tehnologia asociată proiectării, testării şi montării stâlpilor tubulari, care aduc o serie de beneficii comparativ cu stâlpii zăbreliţi: durată de viaţă ridicată (peste 70 de ani); mentenanţă redusă; instalare mai rapidă; amprentă redusă la sol; reducerea actelor de vandalism (furtul elementelor metalice, în special a ancorelor), care ar putea cauza indisponibilitatea prelungită a liniei de transport şi costuri foarte mari pentru reparaţii.

Potrivit companiei, un obiectiv specific al proiectului va fi şi digitalizarea la nivel operaţional, prin introducerea de tehnologii şi concepte inovatoare necesare eficientizării activităţii de operare şi observabilitate a reţelei. Astfel, în etapa de proiectare, se vor utiliza concepte avansate de modelare 3D, fiind prima linie electrică aeriană de 400 kV modelată în standardul Building Information Modeling – BIM.

De asemenea, în exploatarea liniei vor fi implementate elemente de robotică, respectiv utilizarea dronleor autonome în activităţile de supraveghere reţea şi monitorizării online a condiţiei tehnice utilizând senzori dedicaţi.

Totodată, construirea celui de-al doilea circuit pentru linia electrică aeriană de 400 kV Isaccea – Tulcea Vest contribuie semnificativ la creşterea capacităţii de transfer în regiune, reducerea pierderilor totale de putere în sistem, reducerea emisiilor de CO2 şi la creşterea integrării surselor regenerabile.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Pur și simplu vă faceți de râs ! Cum puteți să scrieți un astfel de articol ? Să repetați aceeași informație împachetată in fraze diferite doar pentru a umple spațiul !?
    Am înțeles că nu aveți un ” cap limpede ” și că sunteți puțini dar nu cunoașteți proverbul : non multa , sed multum ?
    In rest numai de bine .
    P.S. Ce sunt stâlpii inovatori ?

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.