Ciolacu: Pentru prima dată de la aderarea la Uniunea Europeană, România a obținut poziția de vicepreședinte al Comisiei Europene și unul dintre cele mai importante portofolii

Marcel Ciolacu Ursula von der Leyen Sursa foto gov.ro (1)

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, marți, că „pentru prima dată de la aderarea la Uniunea Europeană, România a obținut poziția de vicepreședinte al Comisiei Europene și unul dintre cele mai importante portofolii – Competențe și Educație, Locuri de muncă și drepturi sociale, demografie. Un portofoliu major, care va administra o cincime din bugetul UE, mai exact 235 de miliarde de euro”.

Ciolacu a adăugat, într-o postare pe Facebook, că, „practic, România devine parte a deciziei în Uniunea Europeană”.

„Doamna Roxana Mînzatu, propunerea României de comisar european, va coordona atât partea de #educație, cât și zona de politici #sociale, dar și programele de #finanțare aferente acestor domenii, respectiv Fondul Social European Plus, Fondul Social pentru Climă și Erasmus+. Astăzi eforturile românilor au primit și recunoașterea binemeritată prin acest portofoliu ce combină o greutate politică semnificativă și fonduri substanțiale ale UE, cu potențial legislativ și politic solid și acces esențial la serviciile și agențiile Comisiei”, a afirmat liderul PSD.

Premierul a precizat că, astăzi, România este reprezentată la cel mai înalt nivel al conducerii Uniunii prin:

– vicepreședinte al Comisiei Europene și comisar al unuia dintre cele mai relevante portofolii în arhitectura noii Comisii – Roxana Mînzatu,

– vicepreședinte al Parlamentului European – Victor Negrescu,

– președinte al uneia dintre cele mai importante comisii din PE – Comisia REGIO, de dezvoltare regională – Dragoș Benea.

„Aceste poziții importante ocupate de România, prin membri ai familiei social-democrate europene, reprezintă în mod evident o recunoaștere în premieră a rolului și importanței țării noastre la nivelul Uniunii Europene.

Toți cei care denigrau țara noastră și capacitatea noastră de negociere la Bruxelles au primit astăzi o lecție extrem de dură : niciodată nu e bine să îți vorbești de rău țara peste hotare, ci să te lupți și să contribui la dezvoltarea ei”, a încheiat Marcel Ciolacu.

Citește și BREAKING România a primit portofoliul Oameni, Competențe și Pregătire pentru Roxana Mînzatu în viitoarea Comisie Europeană condusă de Ursula von der Leyen / Mânzatu va fi și vicepreședinte al Comisiei Europene / Cât de important este acest post

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: