Primăria Sectorului 3 anunță că sediile Direcției taxei şi impozite locale vor fi deschise și sâmbătă, 28 septembrie/ Luni, 30 septembrie, este termenul scadent pentru plata impozitelor și taxelor locale

bani, lei, finante, bancnote Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

Direcţia Generală Impozite şi Taxe Locale din sectorul 3 va lucra cu publicul și sâmbătă, 28 septembrie, la sediile DGITL, anunță primăria de sector printr-un comunicat de presă.

Astfel, cetăţenii din Sectorul 3 îşi vor putea achita taxele şi impozitele locale şi în această zi, în intervalul orar 8.30-14.30.

Prin extinderea programului în data de 28 septembrie, DGITL Sector 3 vine în sprijinul contribuabililor pentru achitarea taxelor şi impozitelor până la termenul de 30 septembrie, menționează sursa citată.

Potrivit Codului fiscal, data de 30 septembrie a anului în curs reprezintă termenul scadent pentru plata tuturor impozitelor şi taxelor locale aferente semestrului al II-lea.

Pentru neachitarea la timp a obligaţiilor fiscale, nivelul majorărilor de întârziere este de 1% din cuantumul impozitelor neplătite în termen, calculat pentru fiecare lună sau fracţiune de lună, începând cu ziua imediat următoare termenului scadent şi până la data stingerii sumei datorate, inclusiv.

În Sectorul 3, contribuabilii pot să-şi achite taxele şi impozitele locale prin platforma www.ghiseul.ro, modalitate rapidă de plată.

Totodată, persoanele fizice mai au la dispoziţie următoarele modalităţi de plată:

– sediile Direcţiei Generale Impozite şi Taxe Locale Sector 3 (str. Sfânta Vineri nr. 32, str. Câmpia Libertăţii nr. 36 şi str. Lucreţiu Pătrăşcanu nr. 3-5);
– automate de încasare amplasate în centrele comerciale Auchan Titan, Auchan Vitan, Bucureşti Mall, Park Lake;
– oficiile poştale sau agenţiile CEC de pe raza Sectorului 3;
– virament bancar.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: