Analiză Conso: 2023, singurul an fără amnistie fiscală. Iar datoriile către bugetul de stat cresc, în loc să scadă, în ciuda amnistiilor care vin tot mai des. Duc amnistiile fiscale la efectul contrar?

bani, lei, finante, bancnote Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Datoriile către bugetul de stat cresc (35 miliarde euro, acum) în loc să se reducă, în ciuda amnistiilor fiscale care vin tot mai des, ceea ce ar putea fi un argument în favoarea teoriei că înmulțirea amnistiilor fiscale (în ultimii 4 ani doar în 2023 nu a operat o astfel de procedura) poate duce chiar la efectul contrar, arată o analiză realizată de Conso.

„De ce să-ți mai plătești obligațiile fiscale la timp, dacă în următorii 1-2 ani ți se taie dobânzile și penalitățile de întârziere, ba ai chiar ocazia să pierzi o parte din datoria principală în urma unei amnistii? Potențialul de câștig din anularea dobânzilor, penalităților și unei părți din datoria principala e oricum mai mare decât din bonificațiile pentru buni platnici”, arată Conso.

Amintim că Guvernul a adoptat miercuri ordonanța care aduce o amnistie pentru datorii în mediul privat și o serie de măsuri de austeritate la stat.

Noua legislație privind măsurile fiscal bugetare în vederea creșterii gradului de colectare a veniturilor statului în 2024 aduce facilități asemănătoare cu cele oferite în 2021 și 2022, mai scrie Conso.

În notă de fundamentare a proiectului de ordonanță de urgență ce prevede anularea accesoriilor aferente datoriilor neachitate către bugetul de stat și acordarea unor stimulente pentru buni platinici la care Executivul lucrează în acest moment sunt expuse motivele acordării acestor facilități.

E vorba de creșterea necontrolată a deficitului bugetar (nivel prognozat de 5% din PIB în 2024, dar după primele 7 luni acesta a ajuns deja la 4% din PIB), volumul creanțelor bugetare a ajuns la 175 miliarde lei (35 miliarde euro), iar autoritățile speră că anularea parțială a accesoriilor acestor datorii pe o perioada limitată va crește gradul de colectare.

Accesoriile pot fi încadrate în 4 categorii-penalități de întârziere (0,01% pe zi), dobânda (0,02% pe zi), penalitate de nedeclarare (0,08% pe zi-se aplică în locul penalității de întârziere nu împreună cu această), majorarea de întârziere (se percepe de autoritățile locale, în cuantum de 1% pe lună, pentru neplata taxelor locale).

Amnistiile fiscale vizează în cea mai mare parte dobânzile și penalitățile de întârziere pentru datoriile către bugetul de stat.

Guvernul a mai încercat scheme asemănătoare în ultimii ani

În 14 mai 2020 am avut o OUG care prevedea anularea obligațiilor accesorii pentru datoriile către buget ale persoanelor fizice și persoanelor juridice indiferent de formă de organizare (PFA, profesii liberale, SRL, întreprinderi individuale, etc).

Obligațiile fiscale pentru care se puteau anula accesoriile reprezentau aproape orice taxă și impozit datorate la bugetul de stat și restante la 31 martie 2020.

Apoi am avut o nouă ordonanță de urgență în 2021, care prelungea termenul de aplicare. Printre noutățile introduse prin OUG 130/2021 se află și prelungirea termenului limită pentru amnistia fiscală până pe 30 iunie 2022. Termenul inițial oferit prin OUG 69/2020 era 31 ianuarie 2022.

Ce se dorește de această dată?

Pe lângă anularea dobânzilor și penalităților de întârziere prin nouă ordonanță care se discuta la Guvern în această perioada, autoritățile au în vedere și acordarea unor stimulente pentru bunii platnici.

Astfel, dobânzile, penalitățile și toate accesoriile aferente obligațiilor bugetare restante la dată de 31 august 2024 se anulează dacă toate obligațiile bugetare restante se sting până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024, iar debitorul are depuse toate declarațiile fiscale până la dată depunerii cererii de anulare a accesoriilor.

Pe partea de stimulente avem două categorii.

Debitorii, persoane fizice, inclusiv cei care desfășoară activități economice în mod independent sau exercită profesii libere și care înregistrează obligații bugetare principale restante la data de 31 august 2024, în cuantum mai mic de 5.000 lei inclusiv, pot beneficia de anularea unui procent de 50% din obligațiile bugetare în situația în care acestea sunt stinse în procent de 50% până la data depunerii cererii de anulare, dar nu mai târziu de 25 noiembrie 2024.

Debitorii, persoane fizice, care înregistrează obligații bugetare în cuantum mai mare de 5.000 lei, pot beneficia de anularea unui procent de 25% din obligațiile bugetare principale, restante la data de 31 august 2024 inclusiv, în situația în care acestea sunt stinse în procent de75 % până la data depunerii cererii de anulare, dar nu mai târziu de 25 noiembrie 2024.

Evident, la acestea se adaugă anularea dobânzilor și penalităților de întârziere.

În legătură cu persoanele juridice, contribuabilii plătitori de impozit pe profit, precum și contribuabilii plătitori de impozit pe veniturile microîntreprinderilor, beneficiază de o bonificație de 3% din impozitul pe profit anual și din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, aferente anului fiscal 2024 dacă au depuse toate declarațiile fiscale, sunt stinse integral și la termenele prevăzute de lege impozitul pe profit anual/impozit pe veniturile microîntreprinderilor, aferente anului 2024 și nu înregistrează nicio altă obligație fiscală/bugetară restanță.

Spre deosebire de alți ani cu amnistii fiscale, grabă autorităților de a finaliza tot procesul până la finalul anului este explicată prin starea precară a economiei și derapajele bugetare, așa cum se arată, indirect, și în nota de fundamentare.

„Lipsa unor măsuri bugetare adoptate de urgență, care să conducă la limitarea și diminuarea cheltuielilor bugetare pe perioada rămasă până la sfârșitul acestui an, poate avea consecințe imediate asupra creșterii costurilor finanțării deficitului bugetar, dar și asupra fondurilor alocate pentru investiții în cadrul Politicii de Coeziune, precum și asupra fondurilor alocate prin Planul Național de Redresare și Reziliența al României”.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: