Protecția Consumatorilor a finalizat un ordin prin care pregătește măsuri anti-shrinkflation, fenomenul prin care producătorii reduc gramajele produselor dar le mențin prețurile.
„Este gata și ordinul președintelui ANPC de stopare a fenomenului prin care comercianții scad gramajul produselor, dar lasă prețurile la fel. Aceasta formă de înșelăciune împotriva consumatorilor se încheie! Finalizăm azi procedura de consultare la nivel european și cel târziu luni putem avea actul publicat în Monitorul Oficial: producătorii trebuie să semnaleze vizibil pe ambalaj că au redus gramajul, iar prețul produsului este neschimbat. Și aplicăm sancțiuni dure pentru nerespectarea acestei obligații!”, a declarat premierul Marcel Ciolacu, în deschiderea ședinței de Guvern.
Model francez
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a publicat încă din luna mai modelul de informare pe care retailerii trebuie să îl afișeze în dreptul unui produs afectat de „shrinkflation”, adică pentru care cantitatea a fost redusă, dar prețul a fost menținut.
Proiectul de act normativ lansat de ANPC privind combaterea „shrinkflation” stabileşte obligația operatorilor economici de a informa consumatorii complet, corect și precis cu privire la modificarea cantităților de produs având prezentarea, ambalajul, forma (fără a ne limita) identice, chiar în condițiile menținerii aceluiași preț.
Informarea va fi făcută în același câmp vizual într-o formă vizibilă, lizibilă și cu aceeași dimensiune și se va realiza prin folosirea de către operatorii economici a următoarelor sintagme: “pe durata întregii perioade de vânzare a produselor cu cantitate modificată” sau „vânzarea este valabilă în limita stocului disponibil”, prin intermediul unui poster/afiș.
Modelul de informare:
De asemenea, operatorii economici trebuie să se asigure de existența unității de referință, la locul de comercializare, la care aplică modificarea cantității produsului.
„Am decis punerea în transparență a acestui Ordin tocmai pentru a asigura consumatorii că ANPC acționează pentru protejarea drepturilor și intereselor lor, în contextul fenomenului cunoscut sub denumirea de ”Shrinkflation”, care reprezintă micșorarea cantității produselor și vânzarea acestora la acealași preț.
Având în vedere această situație, recomandăm consumatorilor citirea cu atenție a etichetelor, mai ales a cantității produsului, precum și a prețului pe unitatea de referință a produsului, înscris pe acestea, astfel încât alegerea finală să fie una în cunoștință de cauză”, a transmis Sebastian Hotca, președinte interimar ANPC.
Anterior, Franța a anunțat un model prin care retailerii francezi trebuie să informeze cumpărătorii atunci când dimensiunea produselor a fost micşorată fără o reducere corespunzătoare a preţurilor, în efortul de a combate aşa-numita ”shrinkflaţie”. Măsuri similare au fost luate sau anunțate și de alte țări, precum Ungaria sau Coreea de Sud.