Fast-food-ul, la putere, chiar și cu inflație mare și consumatori prudenți. Sphera Franchise Group, care deţine francizele KFC, Pizza Hut şi Taco Bell, și-a dublat profitul la 40 milioane lei, în primul semestru din an / KFC România a contribuit cel mai mult

KFC Rompetrol

Sphera Franchise Group, deţinătorul companiilor care operează în sistem de franciză brandurile KFC, Pizza Hut şi Taco Bell în România, brandul KFC în Republica Moldova şi acelaşi brand în unele zone din Italia, a anunțat vineri că a ajuns la un profit net de 40,6 milioane de lei, în primul semestru al acestui an, mai mult decât dublu față de perioada similară a anului trecut.

Compania a avut un profit operațional al restaurantelor de 87,8 milioane de lei în primele șase luni din an, cu 44,8% mai mare comparativ cu S1 2023, cu creșteri mari de două cifre pentru Taco Bell, KFC România și KFC Moldova.

Compania susține că prima jumătate a anului 2024 a fost cel mai bun prim semestru din istoria sa în ceea ce privește vânzările, EBITDA și profitul net.

Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, Grupul a înregistrat o creștere de 6,4% a vânzărilor, ajungând la 740 milioane de lei.

Piața din România a fost principalul contributor la performanța Grupului în S1 2024, generând vânzări de 639,5 milioane de lei, reprezentând peste 86% din total. KFC România este cel mai valoros activ din portofoliul Sphera, vânzările restaurantului ajungând la 544 milioane de lei, mai mari cu 8,6% față de primul semestru din 2023.

Profitabilitatea s-a îmbunătățit, de asemenea, în mod semnificativ, EBITDA având un trend puternic ascendent, la 78,9 mil. lei în prima jumătate a anului 2024, o majorare cu 50,7%. Aceasta se datorează în principal performanței KFC România, cu o EBITDA de 70,3 mil. lei, un plus de 50,7% comparativ cu semestrul I din 2023. KFC Moldova a avut, de asemenea, o creștere de două cifre (+57,3%), în timp ce Taco Bell și-a dublat EBITDA (+110,2%).

Per total, toate brandurile au înregistrat creșteri de două cifre ale profitului operațional al restaurantelor, cu excepția Pizza Hut.

„În prima jumătate a anului, am obținut rezultate financiare foarte bune, în ciuda condițiilor de piață mai puțin favorabile, inclusiv o inflație mai mare decât cea preconizată și un comportament prudent al consumatorilor”, a declarat Călin Ionescu, CEO, Sphera Franchise Group.

Marja EBITDA la nivel de Grup este foarte bună, de 10,7%, și variază de la un brand la altul. Astfel, KFC Moldova are 22,4%, urmată de KFC România, cu 12,9%. Taco Bell, cel mai tânăr brand din portofoliul Sphera, a continuat să își îmbunătățească marja, care a ajuns la 7,8% în prima jumătate a anului.

Profitul net al Grupului în semestrul I a crescut cu 109,4% față de aceeași perioadă din 2023, ajungând la 40,7 milioane de lei. Această dublare a profitabilității a fost susținută de expansiunea la nivel operațional și de continuarea măsurilor de eficientizare. KFC România a fost motorul principal, obținând un profit de 45,9 milioane de lei, mai mare cu 74,4% față de perioada similară a anului trecut. KFC Moldova a consemnat, de asemenea, o îmbunătățire considerabilă a profitului net, de 68,3%, până la 1,9 milioane de lei, în timp ce Taco Bell a marcat prima sa jumătate de an profitabilă. Pizza Hut a făcut progrese în procesul de reorganizare, reducându-și pierderile nete la 5,7 milioane de lei, cu 6% mai mici decât în S1 2023.

Performanța din primul semestru se datorează atât extinderii rețelei, cât și creșterii vânzărilor în restaurantele existente. Grupul a deschis 7 noi restaurante KFC între 30 iunie 2023 și 30 iunie 2024, toate în România, în timp ce două deschideri suplimentare au avut loc în iulie 2024. În ceea ce privește raportul dintre datoria netă și EBITDA, acesta s-a menținut la un nivel redus, de 0,4.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: