Ministrul Transporturilor anunță eliminarea restricțiilor de circulație pe sectorul Coșava – Margina al DN68A

Utilaje UMB A 1 Margina PUM 2

Au fost eliminate restricțiile de circulație de pe sectorul Coșava – Margina al DN68A, anunță ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu. În ultima lună, drumarii au realizat lucrări de reparații ale șoselei, astfel că șoferii așteptau și câte două ore și jumătate să treacă de sectorul de numai 5 kilometri.

„Ca urmare a deteriorărilor cauzate de traficul intens din zonă, DRDP Timișoara a intervenit, în perioada 25 iunie – 25 iulie, pentru repunerea acestui sector de drum în siguranță (zona Coșava). În lipsa reparațiilor exista riscul ca drumul să devină impracticabil.

S-a lucrat sub trafic, 24 de ore din 24, de luni până vineri saptămânal, iar circulația a fost direcționată prin semafoare (mai puțin în week-end când s-a circulat pe ambele benzi). Constructorul a mobilizat permanent în șantier numărul de muncitori și de utilaje necesar fiecărei etape a lucrărilor”, a transmis ministrul Grindeanu.

Potrivit lui, luni, săptămână viitoare, DRDP Timișoara va interveni în regie proprie pentru trasarea marcaelor. Această operațiune nu poate fi realizată imediat după asfaltare deoarece este necesară o perioadă de timp pentru eliminarea substanțelor volatile din bitum.

Amintim că, în zona respectivă, DN68A preia întreaga circulație de pe Autostrada A1 până în momentul în care secțiunea autostradă Margina-Holdea (secțiunea cu tuneluri) va fi finalizată (2026).

Recent, ministrul Sorin Grindeanu spunea că UMB lucrează deja de câteva luni pe Lotul de autostradă dintre Margina și Holdea pe traseul A1 Lugoj – Deva. Grindeanu spunea că nu are emoții că vor exista întârzieri sau că nu se va respecta termenul. Este de menționat faptul că UMB nu are nici până în prezent autorizație de construire pentru cele două tuneluri de autostradă. Dacă UMB va respecta termenul (august 2026 finalizare lucrări/ decembrie 2026 pentru decont facturi), se va circula pe autostradă fără întrerupere de la Sibiu (Boița) la Nădlac 2. În caz contrar, există riscul major de a ieși din calendarul PNRR. Despre mizele celui mai greu contract din PNRR, Economedia a scris anterior aici.

Ministerul Transporturilor a emis pe 22 aprilie 2024 Autorizația de Construire pentru primii 5 kilometri ai lotului lipsă de pe Autostrada A1 Lugoj – Deva, contract de 1,8 miliarde lei finanțat din PNRR. Lotul de 9 km Holdea – Margina (n.r., MT notează eronat Marginea) va permite circulația pe autostradă completă de la Sibiu (Boița) la Nădlac II. Cele două tuneluri sunt proiectate la km. 52 + 841 – 53 +209 respectiv 53 +581 -55+ 459.

Lungimea celor două tuneluri va fi de 2,13 km, galerie dublă, a transmis CNAIR la semnarea contractului cu UMB ,,Vineri, 14.10.2022, CNAIR a semnat cu Asocierea S.C. SPEDITION UMB S.R.L. – S.C. TEHNOSTRADE S.R.L. – S.C. SA & PE CONSTRUCT S.R.L. – EURO-ASFALT d.o.o contractul pentru ,,Proiectare și execuție lucrări pentru obiectivul major de investiții: Autostrada Lugoj –Deva (A1), Lot 2: km 27+620 – km 56+220, Secțiunea E și finalizare Secțiunea D’’. Valoarea contractului este de 1.826.845.634,11 Lei fără TVA. Finanțarea este asigurată prin PNRR. Durata contractului este de 45 de luni, din care 11 luni perioada de proiectare și 34 de luni perioada de execuție a lucrărilor. Perioada de garanție a lucrărilor este de 10 ani. Conform condițiilor din acordul de mediu a fost prevăzută realizarea a două tuneluri în cadrul Secțiunii E în contextul evitării problemelor de stabilitate și a impactului negativ cu implicații majore asupra mediului. Lungimea celor două tuneluri va fi de aproximativ 2,13 km. Tunelurile vor fi formate din două galerii unidirecționale prevăzute pe fiecare cale de circulație cu platforma de 11,25 m.” -CNAIR.

Marți, 21 mai 2024, la Timișoara,  patronul Dorinel Umbrărescu a dat noi asigurări că va termina lucrările înainte de termen. „Am avut o discuție foarte aplicată și importantă și cu constructorii importanți prezenți la acest eveniment, români și străini, printre care Dorinel Umbrărescu (grupul de firme UMB), Gabriel Stanciu (Alstom) și Ilker Gülen (Nurol): În ceea ce privește grupul de firme UMB, care are cele mai multe contracte finanțate prin PNRR, am reafirmat împreună că România nu va pierde niciun euro din acest program alocat pentru infrastructura rutieră; În ceea ce privește relația cu antreprenorii, am insistat pe un parteneriat deschis și transparent între beneficiari și constructori, care să ducă la proiecte de calitate, implementate în termenul contractat”, a declarat Irinel Scrioșteanu. Finanțarea PNRR pentru infrastructura rutieră reprezintă împrumuturi/granturile, banii nerambursabili sunt pentru infrastructura feroviară.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.