Marea Britanie va avea pentru prima dată o femeie în funcția de ministru al Finanțelor

Rachel Reeves, Marea Britanie Rachel Reeves / Sursa foto: X / Rachel Reeves

Noul premier britanic, Keir Starmer, a numit-o vineri pe Rachel Reeves, fostă economistă la Banca Angliei, în postul de ministru de Finanţe, care devine astfel prima femeie care va ocupa acest post în istoria Marii Britanii, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Downing Street a anunţat într-un comunicat numirea lui Rachel Reeves în postul de “Cancelar al Trezoreriei”, titulatura tradiţională a persoanei care ocupă portofoliul Finanţelor. Doamna Reeves a ajuns vineri după-amiază la reşedinţa oficială a premierului britanic din Downing Street 10.

Noul ministru de Finanţe, care estimează că “schimbarea nu va veni decât printr-o disciplină de fier” în ceea ce priveşte finanţele publice, a subliniat în noaptea de joi spre vineri, după ce a fost realeasă deputat la o circumscripţie din nordul Angliei, că sarcina sa “nu va fi una uşoară”.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

“Nu există soluţii miraculoase şi ne aşteaptă alegeri dificile”, a adăugat Rachel Reeves, care susţine de o lună că Partidul Laburist este acum “partidul natural al întreprinderilor”.

Noul guvern laburist va dispune un spaţiu de manevră limitat după 14 ani de guverne conservatoare turbulente. Chiar dacă creşterea economică a repornit uşor, în timp ce inflaţia a revenit în intervalul ţintă al Băncii Angliei, finanţele publice nu sunt într-o stare prea bună.

După criza financiară şi cea a puterii de cumpărare, după pandemie, Brexit şi turbulenţele financiare create de mandatul efemer al lui Liz Truss, precum şi instabilitatea guvernamentală creată de cinci premieri în 14 ani, guvernul Starmer este aşteptat să readucă stabilitatea în politică şi economie.

Înainte de victoria laburiştilor, Rachel Reeves a spus că vrea să spargă “plafonul de sticlă în politică”, devenind prima femeie care ocupă al doilea cel mai prestigios post în guvernul britanic, cel de “Cancelar al Trezoreriei”, o funcţie venerabilă care există de aproape 800 de ani.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: