Grupul de companii farmaceutice Direct Pharma Logistics se extinde în Bulgaria, iar de la anul vrea să intre pe piața din Republica Moldova

Medex

Grupul de companii farmaceutice Direct Pharma Logistics, format din Direct Pharma Logistics, Pharmalink și Farmatop, își extinde operațiunile de distribuție de medicamente în Bulgaria, iar o nouă extindere urmează să aibă loc anul viitor și în Republica Moldova, potrivit unui comunicat de presă al companiei.

Firma transmite că procesul de extindere este parte a unei strategii care si-a propus obiective ambițioase pentru viitor: borna de 50 de milioane de euro este următorul obiectiv, alături de menținerea indicatorului EBITDA la nivel de două cifre procentuale și creșterea cifrei de afaceri cu minim 10% anual.

Reprezentanții companiei transmit că Bulgaria reprezintă o piață cu mult potențial, având în vedere că există un deficit major de medicamente. „În plus, deși numărul de farmacii este aproape dublu față de media europeană, există un deficit important din perspectiva numărului de farmaciști, și implicit de sprijin și sfaturi în ceea ce privește tratamentul pacienților”.

„Vom lucra îndeaproape cu producătorii bulgari pentru lansarea de produse noi pe piața din Romania. Un alt obiectiv este de a înțelege mai bine nevoile autorităților, medicilor și pacienților din Bulgaria”, spune Marius Mincă, CEO al companiei Pharmalink.

Pentru început, structura comercială a organizației din Bulgaria va fi formată dintr-un director general, în persoana lui Marius Cănălău, un farmacist șef, un legal adviser și 4 reprezentanți medicali, iar activitatea de depozitare, logistică și distribuție va fi coordonată de partenerul local al grupului, compania bulgară Medex.

Pentru primul trimestru al anului 2024, Direct Pharma Logistics a înregistrat o cifră de afaceri de 11.1 milioane de euro în primul trimestru din 2024, cu 13% față de aceeași perioadă a anului trecut. Grupul de trei companii împlinește anul acesta 10 ani de activitate și are, de la începutul lui 2024, o echipă mai numeroasă, formată din aproximativ 100 de membri.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: