Tren versus mașină: Cum ajungem cel mai ieftin și rapid pe litoral – ANALIZĂ Economedia

statiunea mamaia litoral plaja sezlonguri umbrele sursa foto: G4Media

Turiștii care vor să ajungă pe litoral sau în Delta Dunării pot călători, de vineri, 14 iunie, cu “Trenurile Soarelui”. „CFR Călători”, cea mai mare companie feroviară de transport de persoane, a pus în circulație 30 de trenuri directe care vor asigura, zilnic, legătura marilor orașe cu stațiunile de la malul Mării Negre și cu Tulcea. “Trenurile Soarelui” vor circula până pe 7/8 septembrie.

Numărul trenurilor care asigură conexiunea celor mai mari localități cu litoralul e mai mare decât înainte de sezonul estival, dar mai mic decât în perioada similară a anului trecut.

Purtătorul de cuvânt al „CFR Călători”, Ada Meseșan, a precizat pentru Economedia: „În comparație cu perioada de extrasezon numărul de trenuri ale Soarelui crește din 14 iunie. Vor fi în plus 6 perechi de trenuri, însemnând practic 12 trenuri”.

Acum un an, „CFR Călători” a pus în circulație 32 de trenuri directe ale Soarelui. Reprezentații companiei de stat susțin că reducerea numărului de trenuri e o consecință a închiderii unor tronsoane de cale ferată, ca urmare a lucrărilor de reparații.

Ada Meseșan a explicat: „Este o scădere aritificială, conjuncturală, fără afectarea călătorilor. Se datorează lucrărilor demarate de CFR S.A care schimbă șinele de cale ferată între Oradea și Cluj. Prin urmare, trenurile nu pot circula pe acest tronson și mai departe spre mare. Călătorii care vor sa ajungă la mare au alte soluții: cei din Oradea și din zonă pot ajunge la Arad și mai departe pot lua trenul Soarelui, iar cei din Cluj au mai multe variante sa ajungă pe litoral, prin Dej sau alte localități”.

Sindicaliștii de la calea ferată sunt însă de altă părere. Președintele Fedarației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România, Maxim Rodrigo, se așteaptă ca trenurile spre mare să fie prea puține și neîncăpătoare.

Maxim Rodrigo a declarat, pentru Economedia: „După calculele Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România erau necesare cel puțin 50 trenuri de călători ale Soarelui în anul 2024. Consecințele vor fi că mulți călători vor rămâne pe peroane, unii mai fericiți vor sta în picioare și la alții se vor termina biletele de călătorie în fața lor, în circa o jumătate de oră de când au fost puse la vânzare”.

Alternativa transportatorilor privați

Companiile feroviare private ”Regio Călători”, “Astra Trans Carpatic”, „Transferoviar Călători” și „Softrans” au pus la dispoziția călătorilor trenuri spre litoral, care vor circula pe toată durata sezonului estival.

Unii operatori au introdus în circulație trenurile vacanței încă de la sfârșitul lunii aprilie, în contextul în care sezonul estival a început la 1 mai.

Ștefan Roșeanu, președintele Autorității pentru Reformă Feroviară, a precizat, pentru Economedia: „Conform analizelor de trafic făcute de Autoritatea pentru Reformă Feroviară, numărul călătorilor pe calea ferată către destinațiile de pe litoralul românesc crește de 5 – 6 ori în perioada sezonului estival, comparativ cu lunile de extrasezon. Trenurile de fabricație nouă contractate de ARF vor intra în circulație la sfârșitul anului acesta, ceea ce înseamnă că vor avea un impact semnificativ asupra calității serviciilor în sezonul estival 2025. CFR Călători are deja semnat cu ARF un contract pentru operarea acestor trenuri noi și către Constanța, ceea ce înseamnă că, din vara lui 2025, ne așteptăm la o nouă creștere a numărului de călători”.

Cu ce ajungem mai repede la Constanța

Linia de cale ferată București – Constanța a fost modernizată și electrificată încă din 2014. Călătoria cu trenul de la București la Constanța durează, în medie, circa 2 ore și 20 de minute, timp greu de atins cu alte mijloace terestre de transport, susțin reprezentanții “CFR Călători”.

Călătoria cu trenul Intercity de la București la Constanța durează circa 2 ore, conform informațiilor disponibile pe site-ul companiei de stat. Trenul InterRegio ajunge la destinație în circa 2 ore și 20 de minute, iar Regio în aproape 5 ore, din cauza numărului mai mare de opriri și a vitezei mai reduse.

În comparație, o călătorie cu mașina de la București la Constanța durează circa 2 ore și 30 de minute, conform estimărilor GoogleMaps și Waze.

Pe unele porțiuni, trenurile circula cu viteza maximă de 160 km./h, mai rapid decât mașina, dacă șoferul respectă viteza maximă admisă pe autostradă, de 130 de km/h.

Dacă durata călătoriei de la București la Contanța, cu trenurile Intercity și InterRegio, poate fi mai rapidă sau comparabilă cu mașina, situația se schimbă de la Constanța la Mangalia.

Trenul, mai puțin competitiv între Constanța și Mangalia

Linia de tren Constanța-Mangalia nu a fost modernizată și electrificată, iar pe unele tronsoane sunt restricții de viteză.

Călătorii care vor să meargă cu trenul mai departe spre stațiunile din sudul litoralului trebuie să aștepte, în primul rând, în gara din Constanța schimbarea locomotivei electrice cu una diesel.

Deși între Constanța și Mangalia, distanța pe calea ferată e de doar 42,9 km, călătoria cu trenul poate să dureze între o oră și o oră și și 22 de minute, în funcție de numărul de opriri, conform datelor disponibile pe site-ul “CFR Călători”.

Unele trenuri Regio care pornesc de la Constanța pot opri chiar și în opt stații până ajung la Mangalia (Agigea Ecluză, Eforie Nord, Eforie Sud, Tuzla, Costinești, Costinești Tabără, halta Neptun, Neptun).

Prin comparație, călătoria cu mașina de la Constanța și Mangalia durează mai puțin decât cu trenul, în medie circa 50 de minute, conform estimărilor Google Maps și Waze.

Mai mult decât atât, în zilele caniculare, locomotivele diesel asigură cu greu climatizarea, mai ales pentru vagoanele care au stat în soare vreme îndelungată.

Durata călătoriei cu trenul sau cu mașina mai poate varia în funcție de problemele tehnice care pot să apară, de ambuteiajele de pe șosele sau de unele restricții de viteză.

Modernizarea liniei Constanța-Mangalia, în faza de proiect

În aprilie, CFR S.A a lansat licitația de proiectare și execuție pentru reabilitarea, electrificarea și dublarea liniei Constanța-Mangalia.

Investiția se ridică la peste 1,55 de miliarde de lei, fără TVA. Lucrările vor dura în total 34 de luni (10 luni proiectare și 24 de luni execuție).

După ce vor fi gata, durata călătoriei cu trenul de la Constanța la Mangalia se va reduce la 36 de minute fără staționări, 46 de minute cu 4 staționări și 57 de minute cu 7 staționări, potrivit estimărilor reprezentaților CFR S.A.

Compania de stat a mai scos la licitație și modernizarea clădirilor din haltele Costinești Tabără și Neptun. Costul estimat depășește 30,6 milioane lei, fără TVA.

Maxim Rodrigo, președintele Federație Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România a declarat: „Cred că se va eficientiza total călătoria cu trenul după ce va fi modernizată și electrificată calea ferată Constanța – Mangalia. Secția București – Constanța -Mangalia va fi cea mai eficientă secție de circulație din România în timpul sezonului estival”.

Cum ajungem mai ieftin la malul mării

Tarifele de călătorie s-au scumpit cu 8,8%, odată cu noul mers al trenurilor 2023-2024.

De la 1 aprilie, “CFR Călători” a majorat și unele prețuri pentru serviciile de dormit în trafic intern, cu 6 lei/loc la vagonul de cușetă și cu 15 lei/loc la vagonul de dormit.

De exemplu, prețul unui bilet, cu loc pe scaun, la clasa a doua, la un tren InterRegio, care circula de la București la Constanța, este de 78,5 lei.

Totodată, și călătoria cu mașina e mai scumpă decât în urmă cu un an. De exemplu, pe 13 iunie, în țară, litrul de benzină costa, în medie, 6 lei și 96 de bani, cu 25 de bani mai mult decât pe 13 iunie 2023, potrivit statisticilor disponibile pe site-ul Peco-Online. Cel de motorină se vindea, în medie, cu 7 lei și 2 bani, cu 38 de bani mai mult decât în urmă cu un an.

O călătorie cu mașina de la București la Constanța presupune parcurgerea unei distanțe de circa 230 de km. La un consum mediu de 7 litri de benzină la 100 de km., rezultă un cost cu carburantul de aproximativ 114 lei. Dacă adăugăm și taxa de pod de la Fetești în valoare de 13 lei, cheltuiala totală crește la 127 de lei, potrivit calculelor Economedia.

Pentru o mașină cu motor diesel, la un consum ceva mai redus de 6 litri de motorină la 100 de km., rezultă un cost total al călătoriei de 114,7 lei.

Astfel, călătoria cu mașina poate fi mai ieftină decât cu trenul InterRegio numai dacă în autoturism sunt măcar două persoane care împart cheltuielile.

Biletele de tren pot fi chiar mai ieftine, în anumite condiții. De exemplu, “CFR Călători” acordă o reducere de până la 10% din tariful de transport la cumpărarea cu anticipație și o reducere de 10% la cumpărarea unui bilet cu ofertă dus-întors.

Turiștii mai au posibilitatea să ajungă pe litoral și cu microbuzul sau autocarul. Prețul unui bilet este între 60 și 80 de lei, în funcție de transportator și vehicul. O călătorie cu microbuzul sau cu autocarul poate să dureze chiar și trei ore.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Sunt două criterii principale:
    1. în București, stai mai aproape de gară sau de autostradă? Noi stăm aproape, cât am face până la Gara de Nord suntem deja aproape de Fetești. Iar apoi de la gara din Constanța până la cazare, altă distracție cu autobuzele.
    2. Unde și cum stai la mare? Dacă te duci la all inclusive, unde mergi cu mâinile în buzunare și te aștepți să primești totul, e foarte OK cu trenul, dacă îți iei cazare de pe Airbnb și trebuie să cari toate catrafusele, inclusiv mâncare de la un supermarket din apropiere, atunci ai nevoie de portbagajul mașinii.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.