Vicepreşedintele Autorităţii pentru Digitalizare: Nu este normal ca, la 35 de ani de la Revoluţie, să mai stăm cu capul plecat în faţa unui ghişeu/ Statul român trebuie să preia din modelele mediului privat

Ghiseul.ro Sursa foto: Autoritatea pentru Digitalizarea României

Statul român trebuie să înceapă să fie eficient, la 35 de ani de la Revoluţie, şi să preia din modelele mediului privat, pentru că nu este normal să mai stăm cu capul plecat în faţa unui ghişeu, cu un dosar cu şină la subraţ, consideră Andrei Niculae, vicepreşedintele Autorităţii pentru Digitalizarea României (ADR), transmite Agerpres.

“Ne gândim la mediu public ca la un organism fosilizat, un organism greoi, un monolit care se adaptează foarte, foarte greu la vremurile în care se află. Dumneavoastră, mediul privat, într-un stat în care guvernele, statul în general, nu v-a ajutat, ba mai mult v-a încurcat, aţi reuşit să inovaţi, să improvizaţi, să faceţi din România una dintre cele mai solide pieţe de business din partea asta de lume. Deşi sunt cel mai tânăr demnitar din Guvernul României, spun că este o realitate de care nu ne mai putem ascunde. După 35 de ani, statul trebuie să înceapă să fie eficient, să preia din modelele dumneavoastră din mediul privat şi să se dezvolte la nivelul pe care îl meritaţi. Cum facem asta? Prin digitalizare, prin eficienţă, printr-un dialog mult mai apropiat cu mediul privat. Dacă vă uitaţi, indicele DESI îl puteţi privi din două perspective: din perspectiva problemei în care suntem aproape ultimii, dacă nu chiar ultimii, la aproape toate aspectele în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte digitalizarea, dar dacă ne uităm la acea componentă ce ţine de capitalul uman, de resursă umană, stăm extraordinar de bine. România are printre cei mai mulţi absolvenţi de IT&C din Uniunea Europeană şi cea mai mare pondere de femei absolvente de IT&C din Uniunea Europeană. Pe lângă asta, stăm extraordinar de bine la conectivitate, nu pentru că am fost cei mai inteligenţi, nu pentru că ne-am mişcat noi cel mai repede, ci pentru că am început ultimii. În timp ce alţii treceau de la cupru la fibră optică, noi implementam direct fibră optică”, a subliniat Niculae, în deschiderea celui mai mare festival de tehnologie şi inovaţie din Europa Centrală şi de Est, Bucharest Tech Week.

În viziunea reprezentantului ADR, “nu este normal, la 35 de ani după Revoluţie, să mai stăm cu capul plecat în faţa unui ghişeu, cu un dosar cu şină la subraţ”.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

“Vorbim despre interoperabilitate, despre Cloudul guvernamental, despre nişte proiecte serioase care vor pune baza acestei realităţi în anii ce urmează. Am făcut deja paşi concreţi în sensul acesta. România are o soluţie “Single Sign On”, o soluţie de identitate electronică pe care cetăţenii o pot folosi pentru a se loga cu acelaşi cont, cu aceeaşi parolă în sisteme ale statului. Avem o platformă de plăţi electronice în România care funcţionează, are peste două milioane de români care efectuează constant plăţi pe Ghişeul.ro. Avem şi alte soluţii pe care le-am pus la dispoziţie care nu sunt complicate şi vorbim de cazierul judiciar digitalizat. Peste 300.000 de români şi-au downloadat, într-un an de zile, cazierul din Ghişeul.ro. Nu sună mult, dar dacă facem un simplu calcul, vorbim de 600.000 de drumuri către şi de la secţia de poliţie, ori trei ore. Sunt aproape două milioane de ore pe care le-am scutit cetăţenilor (…) Propun şi eu, la rândul meu, ca planul de ţară pe care îl avem în următorii ani să fie tocmai acesta: eficientizarea felului în care interacţionează statul cu cetăţeanul, respectul mai mare pentru cetăţean şi, până la urmă, un stat care să vă merite pe dumneavoastră, cei care aţi reuşit în ciuda şi nu mulţumită sprijinului lui”, a afirmat Andrei Niculae.

Ediţia din acest an a Bucharest Tech Week a debutat, luni, în Capitală, iar timp de şase zile vor fi organizate cinci conferinţe specializate pe industrii semnificative din zona tech.

Săptămâna tehnologiei se va încheia cu cea mai mare expoziţie de tehnologie şi inovaţie din regiune, accesibilă gratuit publicului larg. Tech Expo va avea loc în weekendul 14-16 iunie, la Romexpo Pavilion B1.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Autoritatea pentru Digitalizare Degeaba!
    Faceti o redenumire:
    Autoritătea pentru Dosare Încrucișate prin Demagogie!😵😵

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.