DN AGRAR, cea mai mare fermă zootehnică integrată din România, încheie primul trimestru din 2024 cu un profit net de 8 milioane de lei

DN AGRAR GROUP vaci de lapte

DN AGRAR Group, cea mai mare fermă zootehnică integrată din România, lider în producţia de lapte de vacă, a încheiat primul trimestru din 2024 cu afaceri de 40 milioane de lei și un profit net de 8 milioane de lei, în contextul în care prețul laptelui a scăzut cu 25% față de primul trimestru al anului 2023, potrivit unui comunicat de presă al companiei.

Investițiile strategice efectuate anterior, inclusiv în automatizarea proceselor în cadrul fermelor, au susținut creșterea producției de lapte cu 18% în primul trimestru și optimizarea costurilor de producție, cu impact direct în rezultatele financiare obținute de companie.

„Am avut realizări notabile în primul trimestru al anului, atât din perspectivă operațională, financiară, cât și strategică. Principalele realizări sunt aprobarea finanțării fermei Straja, care va susține dublarea afacerii în următorii patru ani, intrarea acțiunii DN AGRAR în indicii MSCI, precum și continuarea ritmului de creștere în ceea ce privește laptele livrat, cu peste 5 milioane de litri lunar. Investițiile strategice realizate în ultimii ani în automatizarea proceselor au fost esențiale în menținerea avantajului nostru competitiv și în asigurarea unei productivități sustenabile. Ferma Straja va deveni parțial operațională din T3 2024 și va susține dezvoltarea grupului DN AGRAR. Pregătim activitatea noii ferme prin creșterea tineretului bovin în cadrul DN AGRAR Prodlact”, a declarat Jan Gijsbertus de Boer, Președinte al Consiliului de Administrație, CEO DN AGRAR Group.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Elemente cheie ale situației și rezultatelor financiare în T1 2024:

  • Veniturile din exploatares-au menținut constante la 60 milioane de lei.
  • Veniturile din producția vândută au fost de 40 de milioane,o scădere de 9%.
  • Cheltuielile de exploatareau avut o ușoară creștere de 3% în primul trimestru din anul 2024 comparativ cu anul 2023, ajungând la 48 milioane de lei, în contextul reevaluării unor terenuri agricole.
  • Rezultatul netobținut a fost de 8 milioane de lei, o scădere de aproximativ 5% față de primul trimestru al anului 2023.
  • Activele totaleau ajuns la 316 milioane de lei la 31 martie 2024, în creștere cu 3% față de finalul anului 2023;
  • Nivelul datoriilortotale a rămas similar cu finalul anului 2023, astfel la 31 martie 2024 soldul datoriilor pe termen lung este de 96 milioane de lei și cel al datoriilor pe termen scurt este de 77 milioane de lei.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: