Un număr de 3.449 de treceri la nivel cu linia de cale ferată (69%) din cele 5.025 existente pe drumurile din România sunt semnalizate doar cu indicator rutier, respectiv „Crucea Sfântului Andrei”, arată un răspuns transmis de CFR Infrastructură la solicitarea Economedia. Nouă persoane au murit în primele şapte luni ale anului după ce au fost implicați în accidente la trecerile de cale ferată.
Potrivit răspunsului CFR Infrastructură, 1.576 de treceri la nivel cu linia de cale ferată au „protecţie activă”, astfel: 252 au barieră automată, 436 au barieră mecanică şi 888 au semnale acustice şi luminoase.
„Pe rețeaua administrată de CFR SA sunt 5.025 treceri la nivel cu calea ferată (TN), dintre care, 252 sunt prevăzute cu barieră automată, 888 sunt prevăzute cu semnale acustice și luminoase, 436 sunt prevăzute cu bariere mecanice și 3449 sunt semnalizate cu indicator rutier (Crucea Sfântului Andrei)”, a transmis CFR Infrastructură.
Datele analizate arată că, de la începutul anului şi până în prezent, s-au produs 124 de accidente la trecerile de cale ferată, cu 19 răniţi şi 8 persoane decedate, potrivit CFR Infrastructură în timp ce Poliţia Rutieră a comunicat 9 persoane decedate în primele şapte luni ale anului : ,, În perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2021, au fost înregistrate 26 de accidente produse pe fondul nerespectării regulilor de trecere la nivel cu calea ferată, în urma cărora 9 persoane au decedat, 2 au fost rănite grav, iar 31 rănite ușor. ” a transmis IGPR pentru Economedia. Cel mai probabil diferenţa este explicată prin decesele ulterioare, la spital. Ultimul accident grav a fost cel din Harghita cu două victime şi pagube materiale majore la locomotiva care a luat foc. De asemenea Poliţia Transmite că au fost reţinute şi aproape 1000 de permise : ,,În primele 7 luni ale anului în curs, au fost aplicate 967 de sancțiuni contravenționale, ca urmare a nerespectării regulilor de trecere la nivel cu calea ferată, fiind reținute același număr de permise de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce.”
Accidentele, cauzate de neasigurarea corespunzătoare a şoferilor, înseamnă pierderi de vieţi, pagube materiale şi întârzieri majore pentru trenurile de marfă şi călători. Însă foarte multe dintre trecerile la nivel cu linia de cale ferată, inclusiv unele amplasate pe drumurile principale, nu sunt suficient semnalizate, indicatoarele sunt deteriorate, şterse sau obturate de vegetaţie, iar noaptea, pe ploaie sau în condiţii de ceaţă se văd greu sau deloc.
Doar 15 bariere montate anul trecut. Banii ajung pentru 20 de bariere anul acesta
În plus, Legea 124 din iunie 2018 obligă CFR Infrastructură să monteze bariere sau semi bariere pe Drumurile Naţionale Europene şi pe Drumurile Naţionale care prezintă un grad ridicat de producere a accidentelor şi să asigure vizibilitatea trecerilor prin curăţarea vegetaţiei pe o distanţă de 150 de metri, cu termen limită 1 ianuarie 2020.
„Trecerile la același nivel cu calea ferată ale tuturor drumurilor internaționale «E», precum și ale drumurilor naționale care prezintă un grad ridicat de risc de producere a accidentelor rutiere vor fi prevăzute cu bariere sau semibariere realizate de către administratorul căii ferate, cu avizul administratorului drumului și al poliției rutiere.(4) Administratorul căii ferate este obligat să asigure vizibilitatea trecerilor la același nivel cu calea ferată prin curățarea vegetației pe o rază de 150 de metri măsurată din intersecție”, arată legea. Pentru nerespectarea ei, CFR riscă amenzi cuprinse între 50.000 şi 250.000 lei.
În acest context, Economedia a solicitat administratorului reţelei feroviare să precizeze ce măsuri a luat pentru respectarea legislaţiei şi câte bariere a montat pe şoselele unde se impune îmbunătăţirea semnalizării rutiere şi montarea sistemelor de protecţie activă.
Astfel, în 2020, CFR Infrastructură a reuşit să monteze doar 15 bariere. Pentru anul acesta, de la Bugetul de Stat sunt alocate 30 de milioane de lei, sumă ce ar ajunge pentru cel mult 20 de bariere, costul mediu pentru un astfel de sistem de protecţie fiind de 1,6 milioane lei şi cuprinde inclusiv refacerea carosabilului între şine şi la o distanţă de 5 metri.
Pentru minimum 150 de treceri de cale ferată se derulează un program cu fonduri europene deocamdată în faza elaborării studiilor de fezabilitate, iar pentru alte 169 de treceri sunt diferite etape de achiziţie şi execuţie:
– „Programul „Modernizarea trecerilor la nivel cu calea ferată”, cu finanțare de la Bugetul de Stat, aflat în diferite stadii procedurale de achiziție și în execuție, vizează modernizarea a 120 TN aflate la intersecția cu drumuri naționale (DN) sau drumuri europene (DE), iar suma alocată în 2021 este de aproximativ 25.000.000 lei.
– Programul „Modernizarea trecerilor la nivel cu calea ferată”, cu finanțare din fonduri proprii ale CFR SA, vizează modernizarea a 49 TN, iar suma alocată în 2021 este de 5 milioane lei, pentru finalizarea lucrărilor de modernizare la aceste obiective”, a precizat CFR Infrastructură pentru Economedia.
Legea care obligă CFR să monteze bariere, trecută după un accident cu 5 morţi la Bistriţa
Legea 124 din 2018 a fost iniţiată în 2017 după un accident cu cinci victime la Viişoara, lângă Bistriţa. La 1 iunie 2017 (Ziua Copilului) cinci tineri dintr-un autoturism şi-au pierdut viaţa după ce maşina în care se aflau a fost lovită de tren la trecerea la nivel cu linia de cale ferată de la Viişoara, maşina fiind împinsă peste 200 de metri. După accident, fostul deputat PMP Ionuţ Simionca a iniţiat Legea 124, iar la doi ani de la accident CFR a montat un sistem de bariere la Viişoara.
CNAIR modernizează semnalizarea la toate trecerile de cale ferată de pe Drumurile Naţionale
Toate cele 246 de treceri la nivel cu linia de cale ferată de pe reţeaua de Drumuri Naţionale vor fi mai bine semnalizate în cadrul unui contract al CNAIR semnat cu firma Vesta în noiembrie 2019 pentru 34 de milioane lei. Astfel, se vor instala sisteme de iluminare, indicatoare noi cu presemnalizare şi covoare rezonatoare.
La lansarea proiectului, CNAIR a făcut publice costurile economice ale unui accident de circulaţie: 1.048.000 euro pentru o viaţă pierdută, 136.200 de euro pentru un rănit grav respectiv 10.400 euro pentru un rănit uşor, potrivit datelor raportului oficial Road Safety Country Overview – Romania.
Ultima autorizaţie de construire pentru modernizarea unei treceri de tren a fost emisă chiar ieri pentru trecerea de cale ferată de la Dimineni, în Ilfov, pe Drumul Judeţean 200 care intersectează Magistrala M 700 Bucureşti – Nord Urziceni.
O hartă interactivă care prezintă proiectele CFR pentru modernizarea trecerilor la nivel cu linia de cale ferată poate fi consultată la acest LINK.