Haos pe piața rezidențială. Prețurile și chiriile cerute scad sau cresc de la lună la lună, în funcție de situația din țară

Bucuresti, panorama, blocuri, apartamente, locuinte Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Prețurile de pe piața rezidențială bucureșteană par a se mișca haotic, în funcție de diverși stimuli, de la pandemie, la salariile majorate (în special la angajații statului), dar și în funcție de raportul cerere-ofertă. Astfel, potrivit portalului imobiliar anunțul.ro, prețurile medii ale caselor și vilelor din București și împrejurimi scad continuu din mai 2021, deși s-a spus, după lockdown, că sunt căutate de cumpărători. Prețurile încă ridicate, dar și disiparea temerii față de un nou lockdown au scăzut, însă, cererea.

La chirii, casele și vilele au pierdut din nou teren, după explozia de luna trecută când au crescut cu peste 33%. În iulie, însă, chiriile medii cerute pentru case și vile în București s-au redus cu 19%, la 1.656 euro/lună.

Și în cazul apartamentelor cu 4 camere se manifestă tendința de scădere și la achiziție și la închiriere. Astfel, prețul mediu al unui apartament cu 4 camere din București a scăzut cu 2,24% în iulie, la circa 156.000 de euro. În același timp, chiriile medii cerute s-au redus agresiv cu peste 10%, semn că cererea a scăzut. Acum, în medie, chiria unui apartament cu 4 camere e de 825 de euro/lună.

În cazul apartamentelor cu 3 camere bucureștene, situația e un pic stranie. Deși prețurile medii de vânzare s-au majorat aproape 1% și au depășit 100.000 de euro, la chirii lucrurile stau invers. Pentru apartamentele cu 3 camere din București se cereau, în medie, în iulie, chirii de 495 de euro/lună, în scădere cu 1% după creșterea de peste 5% din iunie.

În medie, prețul cerut pentru apartamentele cu 2 camere din București a stagnat în iulie, la aproape 70.000 de euro. În același timp, chiriile cerute au crescut, în medie, cu 3,88% la 375 euro/lună.

În fine, la garsoniere, și prețurile de vânzare medii, dar și chiriile medii se manifestă cel mai liniar dintre toate tipurile de locuințe de pe piață. Astfel, prețurile medii de vânzare s-au majorat cu doar 1,8%, la 47.000 de euro, în vreme ce chiriile medii cerute de proprietari au crescut ușor, cu sub 1%, la 245 euro/lună.

Interesant e că peste 3.000 de locuințe noi finalizate în București și împrejurimi în ultimii trei ani și jumătate au fost achiziționate în scop investițional pentru a fi oferite spre închiriere, potrivit unei analize realizate de compania de consultanță imobiliară SVN Romania.

Gradul actual de ocupare al acestor locuințe este de peste 90%, peste 2.700 de unități fiind astfel închiriate către chiriași pe termen mediu – lung, adică pentru perioade de cel puțin șase luni. În total, peste 55.000 de locuințe au fost finalizate în București și împrejurimi din 2018 până în prezent, potrivit statisticilor Institutului Național de Statistică și estimărilor SVN Romania.

Peste 5.500 de locuințe au fost achiziționate de către investitori, reprezentând aproximativ 10% din totalul livrărilor. Dintre acestea, aproximativ 45% au fost revândute, restul fiind oferite spre închiriere în vederea obținerii unui randament pe termen lung.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: