HotNews: Motivul pentru care au fost blocate mini reactoarele americane de la Doicești

NuScale SMR centrale nucleare mici Sursa foto: NuScale

Compania RoPower, responsabilă pentru proiectul reactoarelor nucleare mici (SMR) NuScale de la Doicești, deținută în cote egale de Nuclearelectrica SA și firma privată Nova Power & Gas, ar fi cerut un împrumut de 243 milioane de dolari pentru a finanța un studiu de prefezabilitate necasar în proiect, însă acționarii au respins solicitarea, deoarece costurile sunt foarte mari și împrumutul „ridică mari semne de întrebare”, scrie HotNews, citând surse apropiate.

Amintim că într-o ședință a acționarilor Nuclearelectrica din aprilie, ​Ministerul Energiei a blocat toate punctele de pe ordinea de zi legate de proiectul reactoarelor modulare mici (SMR) de la Doicești. Unul dintre punctele de pe ordinea de zi viza aprobarea deciziei privind continuarea proiectului. Ministerul Energiei a transmis ulterior că susține proiectul reactoarelor modulare de mici dimensiuni în România și că punctele vor fi reluate într-o ședință ulterioară, pentru a clarifica între timp anumite aspecte.

Ulterior, John Hopkins, CEO-ul și președintele NuScale, a declarat că decizia de continuare a proiectului pentru construirea unor reactoare nucleare modulare mici (SMR) în România, la Doicești, a fost amânată „din motive politice” pentru perioada iunie-iulie. Compania americană NuScale este cea care dezvoltă și deține în proprietate tehnologia acestor mini-reactoare.

HotNews scrie că pe ordinea de zi a ședinței Nuclearelectrica era un punct privind continuarea proiectului în baza unui studiu de prefezabilitate, dar cu informații confidențiale legate de costuri. Un alt punct era legat de acordarea unui împrumut de până la 243 milioane dolari companiei de proiect RoPower.

„Acest împrumut ridică mari semne de întrebare, fiind motivul principal pentru care Ministerul Energiei nu a mai dorit să voteze punctele de pe ordinea de zi”, a exlicat o sursă din Ministerul Energiei, pentru HotNews.ro.

Nuclearelectrica a mai acordat împrumuturi către RoPower, însă valoarea acestora era semnificativ mai mică.

„Abținerea Ministerului Energiei în AGA are legătură, așa cum am comunicat public, cu necesitatea completării unor aspecte care țin de structura și datele necesare etapelor de dezvoltare a proiectului, punctele urmând să fie supuse aprobării într-o AGA ulterioară”, a precizat oficial Ministerul Energiei, condus de Sebastian Burduja, pentru HotNews.ro.

„Cum aș putea aproba ceva ce nici Consiliul de Administrație (nr. al Nuclearelectrica) nu a aprobat”, a răspuns ministrul Energiei Sebastian Burduja întrebat de HotNews.ro despre motivele abținerii de la vot.

„Ministerul Energiei a aflat, atât din surse proprii, cât și din Nuclearelectrica despre faptul că împrumutul de 250 de milioane de dolari urma să fie folosit, parțial, pentru costuri foarte mari ale studiului de prefezabilitate”, a explicat pentru redacție un specialist din Ministerul Energiei, sub condiția confidențialității numelui său.

RoPower a răspuns, la solicitarea HotNews.ro, că orice sprijin financiar este pentru dezvoltarea proiectului și respectă prevederile legale.

„Orice sprijin financiar oferit companiei de proiect este dedicat dezvoltării proiectului”, a spus compania.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: