Florin Jianu, Consiliul IMM-urilor: Ne uităm atent la dinamica numărului societăţilor comerciale, nu vom trece de 20.000 de companii în acest an

birou-afaceri-companii

Dinamica societăţilor comerciale, respectiv diferenţa dintre numărul de societăţi înscrise şi numărul de firme suspendate, radiate sau închise, ar putea coborî în acest an la 20.000, de la 22.000 anul trecut, a afirmat, miercuri, preşedintele Consiliului Naţional al IMM-urilor din România (CNIPMMR), Florin Jianu, la un eveniment de specialitate, citat de Agerpres.

„Ne uităm cu foarte multă atenţie la dinamica numărului societăţilor comerciale, la felul în care intră noi oameni în economie şi ies alţii, şi la această diferenţă. Diferenţa nu este foarte mare. Am sesizat că avem un număr de 150.000 – 160.000 de societăţi comerciale care se înscriu în fiecare an, dar 120.000 – 130.000 care se închid. Or, această rată, dacă este să ne uităm statistic, în urmă cu trei ani aveam o rată de creştere, diferenţa între numărul de societăţi înscrise şi numărul de firme suspendate, radiate sau închise, de 36.000, acum doi ani de 26.000, anul trecut 22.000. Anul acesta pariul meu şi al nostru este că nu trecem de 20.000, odată cu modificările Codului fiscal şi cu faptul că oamenii nu prea ştiu în acest moment cum să se aşeze în economie. Şi ţine de noi toţi să schimbăm acest tip de abordare şi de instrumentarul pe care îl punem la dispoziţia mediului de afaceri”, a spus Jianu, la dezbaterea “Dezvoltare Sustenabilă între trend şi necesitate”, eveniment organizat de Patronatul European al Femeilor de Afaceri (PEFA).

El a menţionat că CNIPMMR a lansat “Indexul antreprenoriatului românesc”, pentru realizarea căruia sunt utilizaţi 15 indicatori macroeconomici şi o analiză de percepţie a mediului de afaceri.

„În acest moment, scorul antreprenoriatului românesc este de 49. Suntem la limita a ceea ce înseamnă antreprenoriatul moderat, la doar un punct de ceea ce înseamnă antreprenoriatul emergent, sigur, cu perspective spre ceea ce noi ne dorim – şi anume un antreprenoriat solid în România”, a subliniat şeful CNIPMMR.

Potrivit acestuia, Indexul antreprenoriatului românesc este o iniţiativă a CNIPMMR şi urmează să fie translatată şi la nivel european.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: