UPDATE SUA impune taxe vamale la vehiculele electrice produse în China, pentru a „proteja companiile şi muncitorii americani” / China se opune ferm

BYD masini Foto: bydeurope.com

Update: China se opune ferm majorării semnificative a tarifelor vamale de către SUA, a anunţat marţi Ministerul Comerţului de la Beijing, promiţând măsuri dure pentru a-şi apăra drepturile şi interesele, transmite Reuters, citat de Agerpres.

„Revizuirea de către SUA a tarifelor vamale din Secţiunea 301 încalcă angajamentele preşedintelui Biden de a nu căuta să suprime şi să stopeze dezvoltarea Chinei şi de a nu căuta să decupleze şi să rupă legăturile cu China. Decizia SUA va afecta sever atmosfera de cooperare bilaterală”, se arată în comunicatul Ministerului Comerţului.

Instituţia consideră că „Statele Unite ar trebui imediat să corecteze greşelile şi să renunţe la tarifele vamale aplicate pentru produse chineze”.

Unii analişti spun că pe termen scurt impactul noilor tarife asupra Chinei ar putea fi limitat.

Știrea inițială: Casa Albă a anunţat marţi o creştere semnificativă a tarifelor vamale aplicate pentru produse chineze cu o valoare de 18 miliarde de dolari, în ideea de a „proteja companiile şi muncitorii americani” de o concurenţă considerată „incorectă” de către oficialii de la Washington, informează AFP, citat de Agerpres.

Aceste noi tarife vamale vizează mai multe sectoare industriale considerate “strategice”, precum semiconductori, minerale rare, produse medicale şi automobile electrice, în cazul acestora din urmă tarifele vamale fiind majorate de la 25% până la 100%.

Anterior, secretarul american al Trezoreriei, Janet Yellen, a subliniat că este necesar ca administraţia americană se se asigure că stimulentele prevăzute în planul IRA să susţină industriile americane şi ca aceste investiţii să fie protejate.

Guvernul american a investit peste 860 miliarde de dolari, via planul IRA, pentru a accelera producţia de automobile electrice, baterii pentru automobile şi panouri fotovoltaice şi centrale eoliene ‘made in America’.

Însă, Washingtonul acuză Beijingul că susţine puternic industriile chineze în aceste sectoare considerate drept strategice, cu importante subvenţii care creează o supraproducţie în rândul firmelor chineze, supraproducţie care este orientată spre piaţa mondială şi reduce preţurile, afectând dezvoltarea industriilor concurente din alte ţări.

Noile tarife vamale vizează tocmai “eliminarea practicilor comerciale incorecte, fie că este vorba de transferul de tehnologii, proprietatea intelectuală sau inovaţia”, a precizat Casa Albă într-un comunicat.

Pe lângă majorarea de patru ori a tarifelor pentru vehiculele electrice, Washingtonul a majorat semnificativ şi tarifele pentru oţelul şi aluminiul din China, de la 7,5% până la 25%, la fel ca şi pentru baterii şi pentru semiconductori, de la 25% până la 50%, un tarif similar fiind impus şi pentru panourile fotovoltaice şi anumite produse medicale chinezeşti.

Lael Brainard, directoarea Consiliului economic naţional, a justificat noile tarife vamale prin faptul că China “îşi finanţează creşterea pe seama altora”. “Din cauza practicilor sale incorecte, China dispune de o capacitate de producţie a panourilor fotovoltaice de două ori mai mare decât cererea mondială anticipată pe termen scurt”, a adăugat Lael Brainard.

SUA au importat anul trecut bunuri în valoare de 427 miliarde de dolari din China şi au exportat bunuri în valoare de 148 de miliarde de dolari către a doua mare economie a lumii, un deficit al balanţei comerciale care persistă de câteva decenii şi a devenit un subiect sensibil la Washington.

Foto: bydeurope.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *