Călătoriile cu avionul ale președintelui: contract-cadru de 8,5 milioane de lei pentru patru ani, câștigat de Tarom și trei companii private

avion iohannis 2 Sursa foto: Facebook / Boardingpass

Patru companii au câștigat un acord-cadru pe patru ani pentru servicii de transport aerian de călători în țară și străinătate în urma unei licitații organizate de Administrația Prezidențială, potrivit anunțului oficial de pe portalul achizițiilor publice. Contractul-cadru are valoarea maximă de 8,5 milioane de lei.

Reamintim că Administrația Prezidențială a refuzat constant să facă publice datele despre deplasările cu avionul ale președintelui Klaus Iohannis, pe motiv că aceste informații sunt clasificate.

Președintele Iohannis s-a deplasat constant în străinătate cu un avion de lux. În unele călătorii, avionul privat folosit de președinte a făcut escală în Sibiu, unde locuiește soția președintelui, care îl însoțește în călătoriile oficiale.

Firmele care au câștigat licitația pentru contractul-cadru de 8,5 milioane de lei sunt:

Compania Nationala de Transporturi Aeriene Romane TAROM
OLIMPIC INTERNATIONAL TURISM
TRAVEL TIME D&R S.R.L.
TRANSILVANIA HOLIDAY TRAVELS S.R.L.

Contractul-cadru va fi valabil timp de patru ani, deci și după ce președintele Iohannis își va încheia mandatul în decembrie 2024.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: