Tesla va concedia până la 3.000 de angajaţi la singura sa fabrică din Europa. Compania a anunțat planuri de reducere cu 10% a forței de muncă

tesla logo Sursa foto: Dreamstime

Tesla, cel mai mare producător auto în funcţie de capitalizarea bursieră, va concedia până la 3.000 de angajaţi la singura sa fabrică din Europa, Grunheide, lângă Berlin, după ce a anunţat planuri de reducere cu 10% a forţei de muncă la nivel global, pe fondul intensificării războiului preţurilor pentru vehiculele electrice (EV), transmite DPA, conform Agerpres.

Compania americană avea la 31 decembrie 140.473 angajaţi la nivel global.

Marţi, într-un mail intern, directorul general al Tesla, Elon Musk, a informat că disponibilizările, care vor afecta pe plan mondial aproximativ 14.000 de angajaţi, vin pe fondul declinului pieţei EV şi al vânzărilor slabe globale.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

“Suntem convinşi că doar o organizaţie suplă şi eficientă este bine poziţionată pentru viitoarele provocări. Experienţa noastră ne arată că această abordare contribuie semnificativ la succesul nostru. Examinăm aceste măsuri şi le vom implementa la uzină, pe baza reglementărilor legislaţiei muncii şi a cerinţelor de codeterminare, cu implicarea Consiliului angajaţilor”, a precizat un purtător de cuvânt al fabricii Tesla din Grunheide, când a fost întrebat de concedieri.

Oficialul a adăugat: Cifra din presă privind concedierea a 3.000 de angajaţi “este complet nefondată”.

Iniţial nu au existat informaţii privind numărul locurilor de muncă afectate la Grunheide, unde lucrează în prezent peste 12.000 de angajaţi.

În martie, în timpul vizitei la Grunheide, Musk a dat asigurări că va continua planurile de extindere a fabricii, deşi grupurile ecologiste continuă să se opună acestui lucru.

Pe fondul intensificării războiului preţurilor în China, cea mai mare piaţă auto din lume, Tesla a livrat în primul trimestru aproape 387.000 EV la nivel global, un nivel mai redus decât în perioada similară din 2023.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: