Rareș Bogdan: Avem un proiect pentru scutirea de impozit timp de 3 ani pentru românii din diaspora care se întorc să investească/ Se pregătește și un sprijin pentru obținerea de credite

rares bogdan Sursa foto: Facebook/Rares Bogdan

Un proiect privind scutirea de impozit pentru trei ani pentru românii care vin să investească din diaspora românească ar urma să fie prezentat în spațiul public luna următoare, spune Rareș Bogdan, deputat în Parlamentul European, PPE și prim-vicepreşedintele PNL. De asemenea, ar urma să apară și un ajutor de creditare pentru românii din diaspora care vor să investească acasă, dar nu mai au proprietăți de garantare.

„Noi avem un draft care va fi prezentat în această lună privind o scutire de impozit pentru 3 ani de zile pentru cei care vin să investească din diaspora românească și, de asemenea, un credit pentru cei care nu mai au proprietăți în România și nu pot să ia credit în România pentru că nu mai au cu ce sa garanteze. Iar garanțiile din alte țări sunt refuzate, nu reprezintă garanție pentru o bancă din top 20 din România, din păcate”, a declarat Rareș Bogdan, prezent la conferința „România dezvoltată cu 90 miliarde euro de la UE. Ce urmează?”, organizată de G4Media și Economedia.

Acesta spune că se ia în calcul posibilitatea ca, prin Fondul de Garantare, să se meargă până la un credit de 500.000 euro și până la 1 milioane euro pentru investiții în România pentru cei întorși acasă.


Proiect cofinanțat de Uniunea Europeană în cadrul programului de subvenții al Parlamentului European în domeniul comunicării. Parlamentul European nu a fost implicat în pregătirea proiectului și nu este responsabil în nicio măsură de informațiile sau punctele de vedere exprimate în cadrul proiectului, iar acestea nu-i impun nicio obligație; responsabilitatea aparține exclusiv autorilor, persoanelor intervievate, editorilor sau difuzorilor programului, în conformitate cu legislația aplicabilă. Parlamentul European nu poate fi considerat responsabil nici pentru daunele, directe sau indirecte, care pot rezulta în urma realizării proiectului.

Citește și:

VIDEO „România dezvoltată cu 90 miliarde euro de la UE. Ce urmează?” Corina Crețu: Rata de absorbție pe PNRR este de numai 10%/ Nu vor fi făcute prelungiri și excepții dacă nu se utilizează banii/ Pîslaru: România trebuie să aleagă dacă rămâne atelier de piese de schimb sau dacă vrea să participe la nivel european

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Minciuni de campanie electorală !
    În plus,tu, Rareș Bogdan nu mai ai nici un fel de credibilitate !
    Minciuni !

  2. Aveți un proiect…
    La fel ați spus că veți desființa pensiile specialilor in 30 de zile.
    Au trecut 4 ani, iar pensiile au rămas, iar numărul specialilor a crescut..
    Așadar PNL-ul are proiect…
    Ar trebui sa rad, dar e de plâns.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.