Florin Cîțu, discurs laudativ citit din birou: Dragi români, v-am promis vești extraordinare din economie. 13% creștere economică. Sună bine, nu? Mi-am făcut foarte bine treaba

Florin Citu Sursa foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Premierul Florin Cîțu a susținut, marți, o declarație de presă, pe care a citit-o din propriul birou, în absența presei, în care a afirmat că și-a făcut „foarte bine treaba”, în contextul în care Institutul Național de Statistică a anunțat o creștere economică de 13,6% în cel de-al doilea trimestru al anului, comparativ cu perioada similară a anului trecut. „Am lucrat din greu și am reușit”, a spus el. Cu toate acestea, România a avut abia a șaptea cea mai mare creștere economică la nivel european, potrivit datelor Eurostat, deși scăderea economică din 2020 din România nu a fost printre cele mai grave din UE.

Declarațiile premierului:

Dragi români, v-am promis vești extraordinare din economie. 13% creștere economică. Sună bine, nu? Mai ales că am trecut împreună prin contextul nefericit de anul trecut când economia globală a suferit cea mai mare lovitură din ultima sută de ani.

Economia României, dar și economiile altor state au fost închise în această luptă. Iar în acel moment nu aveam soluția pe care o avem azi, nu aveam vaccinul.

În 2020 pentru a salva economia am propus o serie de măsuri, precum IMM Invest, reeșalonarea datoriilor, amânarea plăți impozitelor, amânarea plății ratelor la bancă. După cum foarte bine vă aduceți aminte, am fost singurul optimist. Deși nimeni nu avea încredere, am promis că economia României va avea o revenire rapidă, o revenire în „V”. Am lucrat din greu și am reușit, dar pentru asta vă mulțumesc vouă, dragi români, nu aș fi reușit fără voi, adevărații eroi sunteți voi.

Cifrele arată economia României a depășit criza economică în doar un an, fiind cea mai rapidă revenire economică pe care a avut-o România după o astfel de criză. Iar pentru perioada următoare îmi doresc două lucruri: predictibilitate și stabilitate în viața economică. 13,6% este o cifră pe care cu toții trebuie să o ținem minte deoarece reprezintă creșterea economică din trimestrul 2 anul acesta.

Indiferent de comentariile unora, aceste cifre atestă că mi-am făcut foarte bine treaba anul trecut din funcția de ministru al finanțelor, anul acesta din funcția de prim-ministru.

Guvernul pe care îl conduc a schimbat paradigma folosită în guvernările anterioare timp de 30 de ani. Întâi investim, apoi avem creștere economică și rezultatele sunt împărțite tuturor românilor, pe criteriile economiei de piață, nu politice.

Obiectivul nostru e ca România să devină o destinație pentru investiții. Acest lucru e posibil cu forță de muncă educată și bine plătită și asta se întâmplă acum.

Este posibilă anul acesta o creștere economică de 2 cifre. De fiecare dată când am promis ceva, m-am ținut de cuvânt.

Vă promit că până în 2024 voi face toate reformele pe care mi le-am asumat atunci când nimeni nu avea curaj.

Îmi doresc să rămâneți alături de mine optimiști.

Când nimeni nu mai avea nicio speranță și toți eram înconjurați de scenarii sumbre, această guvernare a găsit și a pus în aplicare soluții reale pentru menținerea locurilor de muncă, asigurarea de capital și investiții. Voi continua cu această abordare și voi demonstra românilor că pot avea încredere în mine, atunci când vorbim despre responsabilitate și performanță în actul guvernării.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.