Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a crescut în februarie. Adrian Codirlașu„Ulterior șocului fiscal din ianuarie, încrederea a revenit”

crestere economica grafic calcule Foto: Pexels/Pixabay

Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociației CFA România a crescut în luna februarie cu 8,6 puncte până la valoarea de 60,7 puncte. Această situație s-a datorat majorarii ambelor componente ale indicatorului.

Adrian Codirlașu, Vicepreședinte al Asociației CFA România, declară: „Ulterior șocului fiscal din ianuarie, care a redus încrederea în economie, în februarie încrederea în economie a revenit către trendul din a două partea anului anterior. În privința riscurilor pe un orizont de 10 ani, pe primul plan rămân tot riscurile geopolitice, în special dezinformarea, conflictele armate între state precum și atacurile cibernetice.”

Rata anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni (martie 2025) a scăzut marginal față cea înregistrată în exercițiul anterior și s-a situat la valoarea medie de 5,46%, cea mai mică valoare din noiembrie 2021. În, același timp, peste 83% dintre participanți anticipează o reducere a ratei inflației în următoarele 12 luni.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

În ceea ce privește cursul de schimb EUR/RON, peste 83% dintre participanți anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni, iar restul o stagnare. Astfel valoarea medie a anticipațiilor pentru orizontul de 6 luni este de 5,0029 lei pentru un euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni, valoarea medie a cursului anticipat este 5,0500 lei pentru un euro.

Previziunile analiștilor în ceea ce privește cei mai importanți indicatori macroeconomici:

Referitor la evoluția prețurilor proprietăților rezidențiale în orașe, cea mai mare parte dintre participanti, 54% anticipează o stabilitate în următoarele 12 luni. De asemenea 58% dintre participanți consideră că prețurile actuale sunt supraevaluate, în timp ce 38% consideră că acestea sunt corect evaluate.

Deficitul bugetului de stat prognozat pentru anul 2024 este anticipat (valoarea medie a anticipațiilor) la 5,5% (valoarea în creștere față de exercițiul anterior), iar anticipațiile de creștere economică s-au redus si se situează la 2,5%.

Datoria publică calculată ca procent în PIB este anticipată să se majoreze la 52% în următoarele 12 luni.

În exercițiul din luna februarie a fost continuat sondajul privind riscurile care pot afecta România, însă de data aceasta orizontul a fost de 10 ani.  Conform răspunsurilor participanților: Principalele riscuri anticipate pentru următorii 10 ani provin tot din afară economiei și anume riscul de conflicte armate între state, riscul de dezinformare precum și riscul de atacuri cibernetice. Pe al doilea loc sunt plasate riscurile economice, iar dintre acestea se remarcă riscul de lipsă de forță de muncă precum și riscul de ne-sustenabilitate a datoriei publice. Riscurile climatice sunt încă plasate pe ultimul loc, fiind în creștere puternică în ceea ce privește intensitatea. Dintre acestea se remarcă riscul de climă extremă precum și poluarea.

Sondajul este realizat lunar de Asociația CFA România, de 12 ani, și reprezintă un indicator prin intermediul căruia organizația dorește să cuantifice anticipațiile analiștilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an. Sondajul este realizat în ultima săptămâna a fiecărei luni iar participanții sunt membri ai Asociației CFA România și candidații pentru nivelurile II și III ale examenului CFA.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică ia valori între 0 (lipsa încrederii) și 100 (încredere deplină în economia românească) și este calculat pe baza a 6 întrebări cu privire la:

• Condițiile curente – referitoare la mediul de afaceri și piață muncii;

• Anticipațiile pentru un orizont de timp de un an pentru: mediul de afaceri, piață muncii, evoluția venitului personal la nivel de economie și evoluția averii personale la nivel de economie.

Pe lângă întrebările necesare pentru calculul Indicatorului de Încredere Macroeconomică, sondajul evaluează și anticipațiile, tot pentru un orizont de timp de un an, pentru rata inflației, ratele de dobânda, cursul de schimb EUR/RON, indicele bursier BET și condițiile macroeconomice globale.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: