Au început lucrările pentru modernizarea liniei de tren Buzău – Făurei. Lucrările de reînnoire durează 6 luni iar viteza trenurilor va creşte de la 30 km/h la 120 km/h

Linia Buzău Făurei Sursa Foto : CFR Infrastructură

Asocierea Wiebe Romania SRL/ SWIETELSKY Construcții Feroviare SRL a început lucrările pentru modernizarea liniei de tren Buzău – Făurei, firul II, şantierele fiind deschise pe întreaga lungime de aproape 40 de kilometri, a anunţat, astăzi, compania CFR Infrastructură.

Contractele pentru reparaţii pe secţia 702 Buzău – Cilibia şi Cilibia – Buzău au fost semnate în urmă cu o lună pentru 42 de milioane lei şi o durată de execuţie de 180 de zile. Linia are o stare tehnică improprie circulaţiei, în condiţii de fiabilitate, confort şi siguranţă. Uzura este de până la 80% pentru întreg ansamblul din care este alcătuită calea ferată: şină, traverse prinderi. Pe linia de tren Buzău – Făurei viteza trenurilor a scăzut constant până la 20 de km/h, potrivit documentaţiei din caietul de sarcini. „În prezent, durata călătoriei unui tren Interregio între Buzău și Făurei (firul I) este de 41-45 de minute, iar după finalizarea lucrărilor pe firul II, trenurile Interregio vor circula cu viteza maximă de 120 km/h și vor parcurge cei aproximativ 40 km în 27 de minute”, a comunicat administratorul reţelei feroviare din România.

Lucrările de reînnoire pentru această linie costă 1,5 milioane lei/km şi ar trebui făcute pe mii de kilometri de cale ferată, care aşteaptă readucerea la parametrii iniţiali, explica în ziua semnării contractului, ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă. „Costul lucrărilor este de aproximativ 1,5 milioane de lei/km (incluzând valoarea șinelor noi care sunt achiziționate de CFR). Dincolo de modernizările masive pe coridoarele europene, proiecte-gigant de miliarde de euro cu timpi de implementare de ani de zile, dar care au impact pe doar câteva sute de km de rețea, trebuie să reînnoim miile de kilometri de cale ferată degradată cu restricții de viteză. Astfel de lucrări, ca pe Buzău-Făurei, ar trebui să desfășurăm pe mii de km de rețea. Sunt relativ ieftine, rapide și cu câștig enorme. Pentru asta, ne trebuie finanțare”, spunea Cătălin Drulă.

Lucrările de reînnoire pe linia Buzău – Făurei sunt finanţate de la Bugetul de Stat.

Sursa imagine: Cătălin Drulă, Facebook

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. In mod real pe firul I acum se fac cam 80 de minute intre Faurei – Buzau.
    Niciodata 41 minute.
    Si nu cred in acele 27 minute estimate.
    Mai mult daca nu reara si trecerilepeste calea ferata e degeaba.
    Intre Cilibia si Roseti e o trecere care facut viata soferilor un cosmar.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.