Startup-urile green din România și Bulgaria pot obține 300.000 de euro finanțare, mentorat și consultanță în cadrul Black Sea ClimAccelerator

Startup, business Sursa foto Jakub Jirsák | Dreamstime.com

Un consorţiu din care fac parte companii din România şi Bulgaria, cu sprijinul EIT Climate KIC, dezvoltă Black Sea ClimAccelerator, un program de accelerare pentru susţinerea a 42 de de start-up-uri green aflate în diferite stadii de dezvoltare, cu mentorat, consultanţă în afaceri şi pregătire pentru atragerea de investiţii, dar şi de o finanţare totală de 300.000 de euro.

Potrivit unui comunicat de presă al iniţiatorilor, în cadrul primei ediţii a Black Sea ClimAccelerator, participarea este gratuită şi include activităţi de sprijin personalizate, împărţite în trei categorii, în funcţie de nevoile de creştere.

Astfel, start-up-urile care au o idee şi sunt în stadiul incipient se încadrează în prima categorie – Early stage, iar 16 astfel de companii din România vor primi un grant în valoare de 5.000 de euro oferit de EIT Climate KIC şi vor beneficia de workshop-uri de validare a ideii de business şi product-solution fit.

De asemenea, start-up-urile care au un prototip validat cu clienţi se încadrează în categoria a doua – MVP. Pentru asemenea afaceri există şase locuri disponibile în program, cu beneficii precum un grant de 20.000 de euro oferit de EIT Climate KIC, acces la workshop-uri pe teme de marketing şi vânzări, monetizare şi stabilire a preţului, aliniere în echipă, scalare a afacerii, precum şi consultanţă de specialitate în funcţie de nevoile specifice.

În a treia categoria a programului – Growth – se află şase start-up-uri care au soluţii scalabile şi care vor beneficia de sesiuni de consultanţă de specialitate pe nevoile lor specifice, inclusiv pe înţelegerea terms sheet-urilor pentru investiţii (aspectele comerciale esenţiale alte tranzacţiei – economice şi privind controlul asupra startup-ului), de activităţi de identificare a oportunităţilor de granturi atât la nivel local, cât şi internaţional şi de activităţi de facilitare şi suport care să le pregătească pentru atragerea de investiţii şi finanţări.

„Toate start-up-urile înscrise vor participa şi la sesiuni de mentorat individuale, sesiuni de peer sharing la nivel naţional şi internaţional şi se vor conecta cu actori cheie din ecosistem, prin activităţi desfăşurate preponderent online. În plus, startup-urile din categoriile 2 şi 3 vor participa la evenimente şi târguri naţionale şi internaţionale şi la Demo Day, un eveniment naţional în care îşi vor prezenta soluţia în faţa jucătorilor cheie din piaţă şi vor participa la sesiuni de networking”, precizează sursa citată.

Înscrierile pentru startup-urile din categoriile 1 şi 2 sunt deschise până pe 15 septembrie 2021, în timp ce candidaţii din categoria 3 vor intra în program în urma unei invitaţii din partea organizatorilor şi în urma unui proces de selecţie personalizat, realizat împreună cu un juriu format din investitori şi business angels.

Start-up-urile participante în program vor fi anunţate pe data de 22 septembrie 2021, iar în perioada octombrie-noiembrie se vor desfăşura activităţile de sprijin pentru start-up-urile din categoria Early stage. Din octombrie până în decembrie se vor derula activităţile pregătite pentru start-up-urile din categoriile MVP şi Growth, în timp ce pe 9 decembrie va avea loc Demo Day, evenimentul în cadrul căruia companiile îşi pot prezenta soluţiile.

Black Sea ClimAccelerator, dezvoltat în parteneriat cu EIT Climate KIC, devine parte dintr-un ecosistem de şapte consorţii din peste 30 de ţări din Europa, Africa, Orientul Mijlociu şi America de Sud.

EIT Climate-KIC este o comunitate a cunoaşterii şi inovării (CCI), care lucrează pentru a accelera tranziţia către o societate „zero-carbon” şi rezilienţă la schimbările climatice. În ultimii 10 ani, programul accelerator al EIT Climate-KIC a fost principalul furnizor de soluţii de inovare climatică, cu peste 1.500 de soluţii acceptate şi aproape un miliard de euro de capital garantat.

The Climate Vertical este o iniţiativă din România care îşi propune să rezolve provocările climatice critice prin activarea şi implicarea comunităţii pentru a sprijini startup-urile să construiască soluţii durabile.

Innovation Starter este prima agenţie specializată în inovare din Bulgaria, înfiinţată de Leona Aslanova în anul 2014.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: