Singura coreeancă stabilită la Sibiu și-a deschis restaurant / ”Am înregistrat afacerea în 2019 și ne-a luat doi ani să o deschidem”

coreanca-basak-1-ctsf Sursa foto: Turnul Sfatului

Ji-won Lee are 39 de ani, iar de șapte ani locuiește în Sibiu. A venit în țara noastră după ce s-a îndrăgostit de un sibian, care avea apoi să îi devină soț, iar în prezent administrează un restaurant cu specific coreean pe care l-a deschis în urmă de mai bine de un an alături de sora sa, relatează Turnul Sfatului.

Necunoașterea limbii române, dar și birocrația au făcut ca timpul de deschidere a micii afaceri să dureze aproximativ doi ani.

„Am avut mari probleme cu limba, de fiecare dată când mergeam la primărie, de exemplu, rugam prietenii să ne ajute, dar prietenii nu erau disponibili tot timpul, așa că ne-am descurcat cu google translate. Erau foarte multe documente și ne foloseam de internet pentru a încerca să traducem ce scria pe ele.

Am înregistrat afacerea în 2019 și ne-a luat doi ani să o deschidem. Ne-am gândit că este ușor să deschidem afacerea, în Coreea înregistrezi un document și asta este tot. Sunt multe procese și documente, a fost mult mai greu decât ne-am așteptat. Ne-am gândit prima dată să importăm produse coreene, dar ne-am dat seama că este destul de dificil acest lucru. Ne-am gândit să facem un restaurant micuț. Nu știam că locul trebuie să fie înregistrat ca restaurant, că destinația spațiului trebuie schimbată, iar acest lucru a durat până am găsit un loc care era deja înregistrat ca restaurant”, a povestit aceasta.

Întreaga poveste de viață a singurei coreence din Sibiu poate fi citită în Turnul Sfatului.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.