Guvernul aprobă în ședința de joi, 8 februarie indicatorii tehnico-economici pentru Autostrada Litoralului, ,,Alternativa Techirghiol” cu o lungime de 30 de kilometri și un cost estimat de 5 miliarde lei. Studiul de Fezabilitate și Proiectul Tehnic au fost realizate de Consitrans, documentația tehnică fiind predată de la sfârșitul anului trecut.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Durata de execuție este de 3 ani, iar pe traseu vor fi construite aprox. 30 de structuri, poduri, pasaje. Podul peste Canalul Dunăre Marea Neagră are o lungime de 330 metri.

,,Autostrada are o lungime de 30,590 km și presupune realizarea unui nou pod peste canalul Dunăre – Marea Neagră. Traseul acestei variante asigură pe deplin scopul investiției, reprezentând o alternativă rutieră ce permite evitarea în totalitate a localităților, realizându-se, în final, prin preluarea traficului de tranzit, o îmbunătățire majoră a capacităților de circulație ale sectoarelor de drum existente, a rețelei stradale din localitățile tranzitate de către DN 39 și, parțial, DN 38 și degrevarea podurilor existente peste canalul Dunăre – Marea Neagră. În cadrul acestei variante de traseu, a fost propusă realizarea unui drum de legatură care să unească „Alternativa Techirghiol” cu pasajul existent peste DN 39 (debușare DN 39A în DN 39), prin realizarea unui nou pasaj, în vederea preluării traficului înscris pe ambele sensuri ale direcției Port (Ro-Ro) – Mangalia. Această legătură ar permite evitarea de către toate volumele de trafic a tranzitului localităților dispuse pe DN 39, între Agigea și 23 August (inclusiv) și DN 38 (Agigea și Techirghiol). Alternativa Techirghiol ocolește localitățile Techirghiol, Eforie Nord, Eforie Sud, lacul Techirghiol, Tuzla și 23 August” – Proiect Hotărâre de Guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico -economici.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Harta Traseu ,,Alternativa Techirighiol” :

,,Acest nou drum va fi construit la nivel de autostradă și va avea:
30,59 km lungime traseu
2 benzi de circulație pe sens
31 structuri (poduri, pasaje, viaducte), inclusiv realizarea unui nou pod peste Canalul Dunăre – Marea Neagră
– spații de servicii (stânga/dreapta)
parcări (stânga/dreapta)
Centru de Întreținere și Coordonare
5 noduri rutiere:
1) Nod rutier Cumpăna (km 2+600)
2) Nod rutier între Alternativa Techirghiol și drumul de legătură (km 5+960)
3) Nod rutier conexiune între drumul de legătură și pasajul DN39A – DN39 (km 5+960)
4) Nod rutier DN38 (km 11+000)
5) Nod rutier 23 August (km 30+220)
Scopul realizării acestui drum de mare viteză constă în construcția unei legături noi și rapide între Autostrada de Centură a Constanței A 4, din zona localității Cumpăna și comuna 23 August, la intersecția cu DN39B, scurtând astfel timpul de deplasare prin creșterea vitezei de călătorie. Valoarea totală a proiectului este de 1,15 miliarde de euro cu TVA, asigurată din fonduri externe nerambursabile.” – secretarul de stat Ionel Scrioșteanu.