Proiecte de autostradă blocate, drumuri şi linii de tren nereparate, incapacitate de plată la CFR Călători, consecinţele nealocării fondurilor la rectificare, anunţă ministrul Drulă

Foto: Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor. Sursa: Inquam Photos / Octav Ganea sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, publică, pe pagina sa de Facebook execuţia bugetară în linii generale, pentru domeniile rutier şi feroviar şi atenţionează că, în lipsa suplimentării fondurilor la rectificarea bugetară proiectele de infrastructură vor fi blocate. Astfel, printre principalele probleme pe care le menţionează ministrul Drulă sunt : blocarea conturilor Companiei de Drumuri, imposibilitatea de a continua proiectul autostrăzii care lipseşte între Sibiu şi vama Nădlac 2 dar şi incapacitate de plată la Compania CFR Călători ( n.r. Compania feroviară de stat nu are nici acum buget aprobat ci doar publicat în dezbatere publică)

Nealocarea fondurilor suplimentare pentru întreţinerea reţelei de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale ( peste 17 000 km.) ar putea prezenta inclusiv un pericol pentru siguranţa rutieră, sugereză ministrul : ,,

Consecința eventualei nealocări: frânarea programului de asfaltări, marcaje, reparații ale drumurilor, precum și a celor de înlocuire la rând (reînnoire) la calea ferată.

Consecința eventualei nealocări: poprire pe conturile CNAIR, blocarea programelor de întreținere, blocarea proiectului Lugoj-Deva lot 2 (sector Margina-Holdea/Coșevița, tunelurile “urșilor”).

Consecința eventualei nealocări: pagubă de sute de milioane în bugetul CFR Călători și al celorlalți operatori privați, care au acordat conform legii aceste reduceri. Poate duce inclusiv la intrarea în incapacitate de plată.a punctat Drulă.

Potrivit datelor pe care le-a prezentat ministrul de resort, execuţia bugetară pe fonduri europene a crescut cu peste 21 % în primele 7 luni ale anului faţă de 2021 şi ar putea fi absorbite toate cele 8 miliarde de lei. În ceea ce priveşte componenta fonduri de la buget, execuţia este la 90 % faţă de 70 % în 2020 ( 3 miliarde, lei faţă de 2,4 în 2020). La final, ministrul Drulă îşi exprimă speranţa că, se va găsi o varintă de rectificare prin care să se poată continua investiţiile în Transporturile naţionale, obiectiv prioritar în Programul de Guvernare.

„În primul rând, la Ministerul Transporturilor, nu aş vrea să vorbesc despre aceste cifre, pentru că nu aş vrea să le spun public, pentru că încă discutăm. Dar la Ministerul Transporturilor ar trebui să iau bani, nu să dau, după execuţia bugetară “ a spus astăzi, premierul Florin Câţu despre execuţia bugetară de la Ministerul Transporturilor.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: