Ucraina ar putea relua exporturile de electricitate în primăvară, transmite ministrul ucrainean al Energiei

Energie curent electricitate Foto: Pexels.com

Ucraina este aproape de a fi autosuficientă în privinţa gazelor pentru 2024 şi ar putea relua exporturile de electricitate în primăvară, a anunţat joi ministrul ucrainean al Energiei, German Galushchenko, într-un interviu acordat Reuters, transmite Agerpres.

Din 2015 Ucraina nu a cumpărat gaze din Rusia, importând din statele membre UE şi majorându-şi propria producţie.

“Suntem aproape de a nu mai avea nevoie să importăm gaze. Este o realitate că vom ajunge anul acesta la un echilibru zero în privinţa gazelor. Dar este important să realizăm că a scăzut semnificativ consumul nostru de gaze. Multe vor depinde de modul în care se vor dezvolta industria şi economia. Astăzi există o creştere a producţiei şi există potenţial pentru un avans suplimentar”, a declarat Galushchenko.

Analize Economedia

retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar

În 2021, Ucraina a consumat aproximativ 27 miliarde metri cubi (bcm) de gaze, fiind unul dintre cei mai mari utilizatori europeni de combustibil înaintea războiului cu Rusia.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Dar economia s-a contractat cu aproximativ o treime în 2022 deoarece sectoarele industriale şi-au redus sau oprit producţia din cauza riscurilor de securitate, a perturbării exporturilor şi a prăbuşirii lanţurilor de aprovizionare.

Galushchenko a anunţat că în 2023 consumul a scăzut la aproximativ 19 bcm.

Compania de stat Naftogaz estima luna trecută că producţia de gaze naturale a ţării a crescut cu 7% în 2023, acelaşi avans fiind previzionat pentru acest an.

Ucraina încă nu a raportat cât gaz a produs în 2023, dar a majorat prognozele privind producţia la aproximativ 19,1 bcm, comparativ cu 18,5 bcm în 2022.

De asemenea, Galushchenko a declarat că Ucraina ar putea relua exporturile semnificative de energie în această primăvară, pe fondul consumului mai redus