Harta proiectelor de extindere a rețelei de apă și canalizare, în țara în care 40% din populație nu e conectată la sisteme de canalizare. Cele mai multe proiecte sunt în Călărași, Prahova și Iași

canalizare, apavital, iasi Sursa foto: ApaVital

Peste 1300 de proiecte de extindere, modernizare și reabilitare a rețelei de apă și canalizare se aflau în derulare anul trecut, arată o analiză a platformei Victa.ro, dezvoltată de consultanții de la IBC Focus, care monitorizează șantiere la nivel național. În 2022, doar 60% dintre români erau conectați la sistemele de canalizare, conform datelor statistice publicate la jumătatea anului trecut.

O oportunitate în acest sector ar fi banii care vin în România prin Planul Național de Redresare și Reziliență – PNRR include o serie de proiecte, printre care și cele legate de infrastructura apei și canalizării, notează analiza InstalFocus, platformă cu informații, dezvoltată tot de IBC Focus.

Potrivit informațiilor furnizate de Victa.ro cu privire la proiectele de extindere, modernizare și reabilitare rețelei de apă și canalizare în anul 2023, se aflau în desfășurare 1356 de proiecte în diverse stadii de construcție, “reprezentând un efort semnificativ în ceea ce privește infrastructura apei și canalizării în România”.

Dintre aceste proiecte, 1347 au beneficiat de finanțare din surse publice, cu o valoare totală de 32.32 miliarde de lei.

Suprafața totală acoperită de aceste lucrări depășește 46.300 de metri pătrați, “ilustrând amploarea și importanța acestor proiecte în extinderea și modernizarea rețelelor de apă și canalizare”, conform analizei.

În ceea ce privelte distribuția proiectelor la nivel teritorial, județul Călărași se situează în frunte, cu 61 de proiecte de infrastructură. Urmează Prahova, cu 58 de proiecte, și Iași, cu 55 de proiecte, Cluj cu 54 și Bacău, cu 47.

Date INS (2022): Doar 60% dintre români sunt conectați la sistemele de canalizare. Mediul rural, rămas mult în urmă

Populaţia conectată la sistemele de canalizare în anul 2022 a reprezentat 59,2% din populaţia rezidentă a României, arată datele publicate la jumătatea anului trecut de Institutul Național de Statistică. Populaţia conectată la sistemele de canalizare prevăzute cu staţii de epurare a reprezentat 58,1% din populaţia rezidentă a României.

În anul 2022, un număr de 11.276.660 locuitori aveau locuinţele conectate la sistemele de canalizare, reprezentând 59,2% din populaţia rezidentă a României, cu 264.473 persoane mai mult decât în anul 2021.

În ceea ce priveşte epurarea apelor uzate, populaţia conectată la sistemele de canalizare prevăzute cu staţii de epurare a fost de 11.062.432 persoane, reprezentând 58,1% din populaţia rezidentă a ţării, cu 269.782 persoane mai mult decât în anul 2021. Creșterile au fost determinate de racordarea populației la rețelele de canalizare nou construite, respectiv de punerea în funcțiune a unor noi stații de epurare a apelor uzate.

La nivelul regiunilor de dezvoltare, ponderea cea mai mare a populației conectată la sistemele de canalizare, în total populație rezidentă, s-a înregistrat în regiunea București-Ilfov (99,0%), urmată de regiunea Centru (70,7%) și Vest (68,4%). Gradul cel mai redus de racordare la sistemele de canalizare s-a înregistrat în regiunile de dezvoltare: Nord-Est (37,9%), Sud-Muntenia (41,1%) și Sud-Vest Oltenia (47,9%).

În anul 2022, în mediul urban populația conectată la canalizare a fost de 9.845.613 persoane, reprezentând 98,9% din populația rezidentă urbană a României, iar în mediul rural un număr de 1.431.047 persoane au beneficiat de servicii de canalizare, reprezentând 15,8% din populația rezidentă rurală a României.

PNRR: Sesiune de depunere de proiecte în cadrul Programului Prima conectare la sistemul public de alimentare cu apă și canalizare

Administrația Fondului pentru Mediu a deschis la finalul anului trecut cea de-a treia rundă de atragere de fonduri în cadrul Programului ”Prima conectare la sistemul public de alimentare cu apă și canalizare” finanțat din PNRR (în perioada 04 decembrie 2023, ora: 1000 – 09 februarie 2024, ora: 2359 sau până la epuizarea bugetului alocat sesiunii de finanțare).

Confor, AFM, măsura vizează sprijinirea familiilor și persoanelor singure cu venituri reduse (care au media veniturilor bănești nete lunare sub salariul minim brut pe țară garantat la plată pe membru de familie) pentru plata cheltuielilor de branșare/racordare la sistemul public de alimentare cu apă și/sau de canalizare.

Solicitanții care pot depune cereri de finanțare sunt Operatorii de servicii de utilități publice/operatorii regionali de servicii de utilități publice din sectorul de apă/apă uzată, astfel cum sunt definiți la art. 2 lit. g) și h) din Legea 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Pe lângă celelate criterii de eligibilitate aplicabile, aceștia sunt eligibili sub condiția încheierii de parteneriate (în calitate de Lideri), cu UAT sau cu ADI.

Suma alocată sesiunii de finanțare este de 549.270.000 lei, valoare fără TVA, respectiv 653.631.300 lei, valoare cu TVA.

Valoarea maximă eligibilă a proiectului corespunde unui cost unitar de cel mult 1.900 euro/gospodărie racordată și/sau branșată la sistemul public de alimentare cu apă şi de canalizare, fără TVA. Rata de finanțare acordată prin PNRR este de 100% din valoarea cheltuielilor eligibile ale proiectului fără TVA.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: