Azi, 28 decembrie, pe aproape toate intervalele orare ale zilei, România importă electricitate din Ungaria și exportă în Bulgaria. Cantitățile importate sunt mai mici decât cele exportate, așa că suntem net exportatori de energie. Putem fi net exportatori pentru că avem un consum intern mediu mic, puțin  peste 6.000 de MW orari, în timp ce producția de energie este mai mare, de peste 7.500 MW orari.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Prețul energiei pe PZU(Piața de Ziua Următoare), o piață de oportunitate crește și de șapte ori în cursul unei zile, de la 15 euro/MWh, în cursul nopții, când cererea este mică, la 117 euro/MWh la ora 17.00.

În ceea ce privește structura mixului energetic, azi prima sursă de producție internă este Hidroelectrica, cu puțin peste 2.000 MWh, urmată de termo pe gaz, cu aproape 1.800 MWh. Urmează nuclearul și eolianul. Cărbunele nu mai reușește să urce peste 900 de MW orari.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant