Băncile din România au acordat credite noi populaţiei şi companiilor în valoare de 388 de miliarde de lei, în perioada 2016-2020, iar peste 80% din credite au fost contractate în lei, potrivit unei analize realizate în cadrul campaniei #dreptullabanking, derulată de băncile din România, prin Agenţia Română a Băncilor
“Repartiţia pe monede arată un interes mare pentru creditele noi acordate în moneda naţională, peste 80% din împrumuturile din perioada 2016-2020 fiind contractate în lei, în timp ce 17,1% au fost acordate în euro şi 2,5% în dolari. Populaţia a accesat credite aproape numai în lei, 98% din total fiind în moneda naţională, ceea ce a condus la eliminarea riscului valutar. Companiile au luat credite în lei în proporţie de 66,13% din total, restul fiind împrumuturi în valută”, precizează sursa citată.
Creditele noi acordate în euro au fost accesate preponderent de companii (95,24%), în timp ce împrumuturile noi în dolari au fost contractate aproape în totalitate de companii (98,7%).
În perioada 2016-2020, băncile din România au acordat credite noi populaţiei şi companiilor în valoare de 388 de miliarde de lei, cu 37,5% mai mult comparativ cu soldul creditului neguvernamental de la sfârşitul anului trecut, care s-a cifrat la 282 miliarde lei, arată analiza.
Astfel, în cei cinci ani, portofoliul de credite noi a depăşit soldul creditului neguvernamental cu peste o treime.
În ultimii cinci ani, cererea de credite de la companii a impulsionat activitatea de creditare la nivelul sistemului bancar românesc. Populaţia a accesat 44,45% din volumul creditelor noi în cei cinci ani, în timp ce companiile au contractat împrumuturi în proporţie de 55,55%.
“Trendul de creştere mai alertă a creditării corporate este estimat să se menţină. Reînnoirea parţială a portofoliului de credite se explică prin scadenţa scurtă a împrumuturilor contractate de companii, într-o pondere importantă. Soldul creditului neguvernamental se calculează ca diferenţă dintre totalul creditelor noi acordate populaţiei şi companiilor şi rambursările parţiale şi totale, precum şi vânzările de credite”, menţionează sursa citată.
Ponderea creditelor care au beneficiat de efectele moratoriilor publice şi private, până la finele lunii martie 2021, a fost 12,7% din totalul împrumuturilor, potrivit informaţiilor publicate în Raportul BNR asupra stabilităţii financiare.
În România, raportul credite/depozite pentru populaţie şi societăţi nefinanciare este de 66,38% în luna martie 2021 (64,13% doar pentru persoanele juridice române), în timp ce media UE este de 111%, ceea ce arată un potenţial mare pe care îl au băncile din România de a creşte activitatea de creditare.