Volkswagen vrea să colaboreze cu Renault pentru a dezvolta mașini electrice de 20.000 euro

masini electrice statie incarcare Sursa Foto: Pexels

Grupul auto german Volkswagen discută cu potenţiali parteneri, printre care se numără şi constructorul auto francez Renault, cu privire la o cooperare pentru dezvoltarea maşinii sale electrice de 20.000 de euro, informează un articol publicat vineri în cotidianul german Handelsblatt, preluat de Reuters.

Citând surse din apropierea acestui dosar, Handelsblatt susţine că Volkswagen este interesat să coopereze pentru dezvoltarea unei platforme care să devină un vehicul electric accesibil pentru marea masă a cumpărătorilor. Sursele au precizat că discuţiile cu Renault sunt deocamdată într-un stadiu incipient şi este posibil să nu se finalizeze cu un acord.

Potrivit Handelsblatt, o producţie anuală cuprinsă între 200.000 şi 250.000 de vehicule ar fi ţinta pentru ambii parteneri.

Analize Economedia

retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

În luna martie a acestui an, Volkswagen a dezvăluit detaliile unui automobil electric cu un cost de 25.000 de euro, aflat în faza de dezvoltare, care ar urma să fie lansat până în 2025, să aibă o autonomie de 450 de kilometri şi să poată fii încărcat de la 10% până la 80% în aproximativ 20 de minute. La acea dată, Volkswagen a anunţat că lucrează şi la un vehicul de 20.000 de euro dar nu a oferit alte informaţii.

Separat, constructorul auto francez Renault a anunţat luna trecută lansarea “Legend”, un nou vehicul electric cu un cost sub 20.000 euro, înaintea de aplicarea subvenţiilor. Destinat a fi un vehicul urban prin excelenţă, compact şi fabricat în Europa, noul model “Legend” ar urma să apară pe piaţă din 2025, a indicat Renault.