Trei din patru români spun că își vor petrece acasă vacanța de iarnă. Patru din cinci au buget de sub 1.000 lei pentru concediu

filme, craciun , familie, top filme Sursa: Unsplash

Aproximativ 73% dintre români susțin că nu vor pleca deloc în concediu în această iarnă iar dintre cei care o vor face, circa 11,5% își vor petrece vacanța de iarnă în România, la munte, 7,5% vor petrece la rude/la țară, peste 6% pe litoralul românesc și numai 2,6% o vor petrece în străinătate, rezultă dintr-un sondaj realizat de CEC Bank în parteneriat cu comparatorul bancar FinZoom.ro.

Dintre cei care își vor petrece concediul în străinătate, circa 22% spun că vor merge în Turcia, aproape 16% au ales Spania, 12,5% – Grecia, câte 10% vor petrece sărbătorile în  Bulgaria și Italia iar peste 6% în Egipt. Printre alte destinații de vacanță se numără, Norvegia, Anglia și Brazilia.

La întrebarea – Câte zile îți permiți să mergi în vacanță în această iarnă – peste 68% dintre cei care au răspuns sondajului am menționat că vor merge 3 – 4 zile anul acesta în vacanță, peste 20% spun că au ales să petreacă 7 zile de vacanță, circa 8% vor merge în vacanță 10 zile și numai 2% vor petrece două săptămâni sau mai mult în vacanță.

Când vine vorba despre bugetul alocat anul acesta pentru vacanța de iarnă – aproximativ 80% dintre respondenți au menționat că vor aloca sub 1.000 lei, peste 11% au răspuns între 1.000 – 2.000 lei, 6,5% vor aloca între 2.000 – 4.000 lei, iar aproape 4% intenționează să cheltuiască peste 4.000 lei.

Referitor la mijlocul de transport pe care îl folosesc românii pentru a merge în vacanță, autoturismul personal este prima alegere. Mai mult de jumătate dintre cei care vor pleca în vacanță vor merge cu mașina, circa 23% au ales să se deplaseze cu trenul, peste 15% cu autocarul și aproximativ 8% cu avionul.

Sondajul a fost realizat online de comparatorul financiar FinZoom, la cererea CEC Bank, pe un eșantion de circa 1.200 de respondenți din toată țara, reprezentativ pentru utilizatorii de internet. 53% dintre respondenți sunt salariați, 75% locuiesc la oraș și peste 27% au studii superioare.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: