Ședință PNL pe tema bugetului pentru 2024. Liberalii susţin creşterea cu 20% a salariilor profesorilor şi cu 60% a bugetului Dezvoltării (surse)

bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Liderii PNL au avut o întâlnire pe tema bugetului de stat pentru anul 2024, în urma căreia s-a decis susţinerea creşterii salariilor profesorilor cu 20 la sută, majorarea bugetului Educaţiei să ajungă la 57 la sută şi a bugetului de la Dezvoltare la 60 la sută, au precizat, miercuri, pentru AGERPRES, surse liberale.

Conform surselor citate, la întâlnirea care a avut loc marţi seara au participat preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, ministrul Educaţiei, Ligia Deca, şi Grupul fiscal al partidului.

“În urma discuţiei, preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, ministrul Educaţiei şi ministrul de Finanţe au decis să susţină pentru 2024 o creştere de 20 la sută a salariilor profesorilor. Aceasta se adaugă la majorarea de 30 la sută promisă şi îndeplinită de la finalul mandatului de premier al lui Nicolae Ciucă”, arată sursele menţionate.

Potrivit calculelor liberalilor, majorarea bugetului Educaţiei va fi una “record, per ansamblu”, fiind “o creştere istorică de 57 la sută”, scrie Agerpres.

Banii vor merge în cea mai mare parte pentru investiţii în creşterea calităţii Educaţiei, salarizare, burse şi masă sănătoasă pentru copiii în nevoie, mai arată sursele liberale.

Sursele citate au mai precizat că bugetul pentru Dezvoltare, convenit de PNL cu Marcel Boloş, va cuprinde o majorare de aproximativ 60 la sută.

De asemenea, conform propunerilor PNL, şi Ministerul Transporturilor şi Ministerul Mediului trebuie să primească “fonduri importante pentru modernizarea României”, menţionează sursele liberale.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. 😵
    Grupul fiscal al partidului?
    🤣🤣
    Daca si PNL-Rolex are grup fiscal te apuca rasu’!
    Astia si la aritmetică stau prost , mai prost decat la sondaje!😵

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.