Primele radare fixe pe Autostrada Transilvania: CNAIR va monta sistemul de monitorizare, informare şi control ITS. Şoferii vor primi informaţii despre trafic, iar viteza va fi înregistrată

UMB Autostrada Transilvania Sursa foto: Asociaţia Pro Infrastructură

Compania de Drumuri va monta un sistem modern de informare şi monitorizare a circulaţiei pe tronsoanele de autostradă deschise circulaţiei între Târgu Mureş şi Nădăşelu, segmente care fac parte din A3 Transilvania. Sistemul electronic ITS (Intelligent Transport Systems) permite informarea şoferilor cu privire la condiţiile de circulaţie, transmiterea de date despre accidente, măsurarea vitezei maşinilor, respectiv măsurarea şi controlul greutăţii şi gabaritul vehiculelor. Pentru montarea sistemului ITS pe Autostrada A3 Târgu Mureş – Nădăşelu a fost lansată o licitaţie pentru asistenţă tehnică cu o valoare de 2,2 milioane lei.

Potrivit caietului de sarcini, pe segmentele deschise circulaţiei dintre Târgu Mureş şi Nădăşelu nu există niciun Centru de Monitorizare şi Informare. Sistemul ITS va permite reducerea accidentelor, scurtarea timpului de intervenţie pentru serviciile de urgenţă, controlul traficului, sisteme de plată automate, localizarea automată a vehiculelor şi reducerea distrugerii carosabilului prin sistemele de cântărire.

Cum vor funcţiona radarele fixe

Măsurarea vitezei se va face cu ajutorul buclelor inductive. Acestea se instalează înainte şi după nodurile rutiere, pe bretelele de acces şi ieşire de pe Autostradă şi în zonele drepte fără poduri sau pasaje. Sistemul va permite colectarea următoarelor tipuri de date: viteza şi numărul de autovehicule, clasificarea, direcţia şi distanţa în secunde. Acestea vor permite inclusiv detectarea maşinilor care merg pe contrasens.

Pe lângă sistemele de monitorizare şi înregistrare a vitezei sistemul ITS permite şi avertizări meteo cu senzori, mai ales pentru condiţii de polei, recunoaşterea automată a numerelor de înmatriculare (ANPR – Automatic Number Plate Recognition) pentru funcţia de verificare a taxei de drum şi cântărire în mişcare a maşinilor.

Sistemele de informare şi monitorizare (ITS) sunt menţionate şi în PNRR- Planul Naţional pentru Redresare şi Rezilienţă. Toate segmentele de autostradă care urmează să fie construite prin PNRR (A1 Holdea – Margina, A3 Nădăşelu – Poarta Sălajului şi A7 Ploieşti – Suceava) vor avea sisteme ITS.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.