Producătorii de smartphone-uri, următoarea victimă a deficitului de semiconductori

telefon mobil, apel, conversatie Sursa foto: Pexels

Deficitul global de semiconductori ar putea dura şi în 2022, afectând apoi producţia de smartphone-uri, prefigurând o aprovizionare cu deficienţe pentru o serie de electrocasnice şi echipamente industriale, susţin directorii din industrie, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Sectorul auto a avut cel mai mult de suferit anul acesta dar aprovizionarea cu semiconductori s-ar putea îmbunătăţi relativ curând, China urmând să producă o parte din producţia pe care Taiwan nu o poate realiza, a declarat economistul ING Iris Pang.

Companiile de semiconductori din Taiwan au majorat producţia în China după ce întreruperile de curent şi creşterea numărului cazurilor de COVID-19 au afectat producţia şi operaţiunile portuare din Taiwan, a adăugat Pang, care a avertizat că persistă problemele de aprovizionare cu cipuri iar producătorii de smartphone-uri se vor confrunta cu dificultăţi în viitor.

Companiile din întreaga lume au avertizat asupra efectelor deficitului de aprovizionare cu semiconductori.

Problema ar putea persista până în trimestrul doi din 2022, susţine Adam Khan, fondatorul AKHAN Semiconductor.

Andrew Feldman, directorul general al startup-ului Cerebras Systems, a avertizat că producătorii aşteaptă până la 32 de săptămâni pentru noi cipuri şi componente.

Industria cipurilor ar putea înregistra o creştere între 21% şi 25% în 2021, în special în urma majorării cererii de produse electronice, a apreciat Dan Hutcheson, directorul general al VLSI Research.

Acest deficit în aprovizionarea cu cipuri, care afectează producătorii auto din întreaga lume, este rezultatul unei combinaţii de factori. Producătorii de automobile au închis uzinele timp de două luni în timpul pandemiei de COVID-19 de anul trecut şi au anulat comenzile de cipuri. În paralel, însă, cererea de cipuri a crescut în industria echipamentelor electronice, în condiţiile în care oamenii au fost obligaţi să stea în acasă, ceea ce a condus la creşterea vânzărilor de laptopuri şi console de jocuri video. Acum producătorii de automobile trebuie să concureze pentru cipuri cu producătorii de electronice.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: