SURSE Mega-ancheta Parchetului European care vizează șase proiecte de IT duce la firme și oameni apropiați de Sebastian Ghiță / Fugarul își sărbătorește azi ziua de naștere / Mai multe persoane care urmau să zboare la Belgrad pentru petrecere au rămas în țară

Sebastian Ghita Sursa foto: Facebook / Sebastian Ghiță

Ancheta Parchetului European, care a anunțat joi că a efectuat mai multe percheziții domiciliare pe data de 7 noiembrie în București, Ploiești, Cluj și Ialomița, vizează oameni și firme din domeniul IT apropiate de fugarul Sebastian Ghiță, au declarat pentru G4Media.ro surse judiciare. Alte surse au confirmat faptul că mai multe persoane care urmau să zboare joi și vineri la Belgrad pentru petrecerea fugarului ar fi rămas în țară din cauza anchetelor. Sebastian Ghiță, care împlinește azi 45 de ani, se află în Serbia din decembrie 2016, când a fugit din țară pentru a scăpa de arest.

”O cursă de linie către Belgrad a rămas cu cel puțin 16 locuri goale în urma anchetei Parchetului European”, a declarat pentru G4Media.ro o sursă apropiată cazului.

Parchetul European a anunțat, joi, că are în curs două anchete privind o presupusă fraudă de 15 milioane de euro. 38 de percheziții domiciliare au fost efectuate la 7 noiembrie 2023, se arată într-un comunicat al instituției.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Perchezițiile au fost efectuate în mai multe locații din România, inclusiv în București, Ploiești, Cluj și în județul Ialomița. De asemenea, au fost efectuate măsuri de investigație în Cipru, Cehia și Malta, precum și în Monaco și Statele Unite, prin cooperare internațională.

În cauză sunt vizate șase proiecte IT finanțate de UE, pentru dezvoltarea de soluții software inovatoare.

Firma suspecta principala e Cymbiot Solutions, au declarat pentru G4Media.ro surse apropiate anchetei. Unic acționar și administrator e Vasile Alin Cătălin.

Potrivit unui articol publicat de Profit.ro în 2017, Compania israeliană CymbIoT, furnizor de produse IT care procesează pentru companii date furnizate de diverși senzori, a intrat pe piața din România, pentru supravegherea operațiunilor locale fiind recrutat generalul Marcel Opriș, fostul șef al Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS) din ultimii 12 ani, trecut în rezervă în vara acestui an. Compania îl are ca președinte al Consiliului de Administrație pe generalul Giora Eiland, fost președinte al Consiliului Național de Securitate al Israelului și ex-consultant pe teme de securitate al foștilor premieri Ariel Sharon și Ehud Olmert.

Marcel Opriș s-a retras din acționariatul firmei în 2018.

Potrivit surselor G4Media.ro, unul din proiectele vizate este platforma inovativă R.A.R.E. În descrierea proiectului se arată că acesta ”este conceput pentru a sprijini inovația și a crește productivitatea prin crearea unui produs inovator complex și a serviciilor inovatoare bazate pe acest produs. Se urmărește crearea unei platforme inovative (R.A.R.E – Resource Allocation and Reservation Enabler) integrate pentru identificarea și rezervarea resurselor disponibile prin și de la diverse surse cu ajutorul a patru componente digitale: Cloud Computing, IoT (Internet of Things), AI (Artificial Intelgience), prelucare și procesare imagini video ce are ca scop creșterea competitivității economice a societății.”

Context

Potrivit Parchetului European, în perioada 2019-2022, beneficiarii proiectelor au prezentat documente false sau inexacte, cu servicii supraevaluate sau servicii care nu au fost niciodată prestate, precum și facturi frauduloase pentru achiziționarea de bunuri – obținând astfel în mod necuvenit fonduri de la bugetul UE de cel puțin 15 milioane de euro.

Beneficiarii sunt suspectați că, ulterior, au creat circuite financiare interne și internaționale frauduloase, pentru a canaliza fondurile în interes propriu.

Unele dintre persoanele investigate au fost aduse la biroul EPPO din București pentru a fi informate cu privire la statutul lor de suspecți, iar altele vor fi aduse în zilele următoare.

Faptele cercetate ar putea constitui infracțiuni de fraudă și spălare de bani.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.