BVB: Cu 100 de lei investiți în fiecare lună în indicele BET investitorii de la BVB ar fi acumulat în 25 de ani 350.000 de lei

BVB, Bursa de valori Bucuresti, investitii Sursa foto: Bursa de valori București

Românii care au investit 100 de lei în fiecare lună în companiile din componenta indicelui BET și ar fi reinvestit dividendele ar fi acumulat, de la finalul anului 1998 și până în septembrie 2023, în ultimii aproape 25 de ani, o suma de 349.311 lei, potrivit unui comunicat de presă al Bursei de Valori București (BVB).

„Indicele BET al Bursei de Valori Bucuresti (BVB) a atins un nou maxim istoric în septembrie. La finalul ședinței de tranzacționare din 20 septembrie, BET a afișat un nivel de 14.466 puncte. Doar luna trecută indicele BET a crescut cu 8,2%, iar de la începutul anului a avut o creștere de 23%. Indicele BET a împlinit luna trecută 26 de ani de la înființare. Evoluția indicelui BET a fost strâns legată de evoluția economiei românești și a cunoscut atât perioade de scădere, cât și de creștere accentuată. BET a fost primul indice dezvoltat de BVB și a fost lansat cu 10 companii în septembrie 1997, la doi ani de la reînființarea Bursei, după ce instituția Bursei a fost închisă timp de aproape jumătate de secol de regimul comunist. BET este un indice de preț ponderat cu capitalizarea free floatului, iar în prezent ponderea maximă a unui simbol este de 20%. Criteriul principal de selecție al societăților incluse în indice este lichiditatea. Începând cu anul 2015, pentru selecție se aplică și criterii legate de transparența emitenților și calitatea raportărilor și a comunicării acestora cu investitorii”, potrivit comunicatului.În prezent, indicele Bucharest Exchange Trading (BET) include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată a BVB, cu exceptia societatilor de investiții. Cele 20 de companii incluse în BET: Banca Transilvania (TLV), Hidroelectrica (H2O), OMV Petrom (SNP), Romgaz (SNG), BRD – Groupe Societe Generale (BRD), Nuclearelectrica (SNN), Fondul Proprietatea (FP), Transgaz (TGN), MedLife (M), One United Properties (ONE), Digi Communications (DIGI), Electrica (EL), Transport Trade Services (TTS), Transelectrica (TEL), TeraPlast (TRP), Bursa de Valori Bucuresti (BVB), Aquila (AQ), Purcari Wineries (WINE), Sphera Franchise Group (SFG), Conpet (COTE).Potrivit BVB, lichiditatea înregistrată pe piața de capital din România a cunoscut o perioadă de accelerare în ultimii ani și multiple recorduri au fost înregistrate pe diferite paliere de lichiditate. Valoarea totală de tranzacționare cu toate tipurile de instrumente financiare de pe Piața Reglementată a BVB a înregistrat un record absolut la finalul primelor 9 luni ale acestui an, când a depășit 26,3 miliarde lei, echivalentul a 5,3 miliarde euro. Lichiditatea medie zilnică în acest an a ajuns la 141 milioane lei, echivalentul a 28,5 milioane euro. Cel de-al treilea indicator de lichiditate reprezentat de numărul tranzacțiilor a trecut, la finalul primelor 9 luni din acest an, de 1,25 milioane de tranzacții.

„În România există aproape 160.000 de conturi de tranzacționare pe piață de capital, iar valoarea medie a portofoliului pentru investitorii compensabili integral în limita plafonului de 20.000 de euro este de 4.250 euro. potrivit datelor Fondului de Compensare a Investitorilor (FCI). În ceea ce privește disponibilitățile bănești ale populației, datele Băncii Națioanale a României (BNR) arată la finalul lunii august un nou record în ceea ce privește totalul depozitelor, care a depășit 317 miliarde în echivalent lei. Din acest total, aproape jumătate reprezintă depozitele overnight (n. red.: depozite la vedere). Potrivit calculelor realizate de BVB, cine ar fi investit 100 de lei în fiecare luna în companiile din componentă indicelui BET și ar fi reinvestit dividendele ar fi acumulat, de la finalul anului 1998 și până în septembrie 2023, deci în ultimii aproape 25 de ani, o suma de 349.311 lei. Prin comparație, aceeași persoană ar fi acumulat 29.800 lei în echivalent cash sau 74.793 lei dacă ar fi plasat banii în depozite la termen. Cine ar fi decis să investească în acțiuni europene, incluse în indicele STOXX600, și ar fi reinvestit dividendele ar fi acumulat 101.379 lei, cine ar fi investit în indicele MSCI World, care reflectă evoluția companiilor din piețele dezvoltate, ar fi strâns acum 142.907 lei. Cine ar fi investit luna de luna timp de 25 de ani în indicele american S&P500 și ar fi reinvestit dividendele ar fi avut astăzi 185.455 lei”, potrivit comunicatului BVB.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Reprezentanții BVB transmite că printre evenimentele cu impact semnificativ asupra pieței de capital se remarcă oferta Hidroelectrica și continuarea trendului în ceea ce privește numărul investitorilor în piață de capital. Oferta Hidroelectrica (H2O) a fost derulată la BVB în perioada 23 iunie – 4 iulie 2023, și a devenit cea mai mare ofertă publică inițială (IPO) realizată vreodată la bursă românească. IPO-ul Hidrolectrica a atras în total 9,28 miliarde lei (circa 1,9 miliarde euro sau 2,1 miliarde dolari) pentru 89,7 milioane de acțiuni reprezentând 19,94% din numărul total de acțiuni și a devenit cea mai mare oferta din Europa și a treia cea mai mare din lume luând în calcul IPO-urile realizate până acum în acest an. Hidroelectrica a debutat pe 12 iulie 2023 pe Piață Reglementată a BVB și este cea mai mare companie românească listată la BVB din punct de vedere al capitalizării.

Numărul investitorilor de pe piață de capital din România a continuat să crească și a ajuns la finalul primului semestru din 2023 la aproape 160.000 de investitori, potrivit datelor Fondului de Compensare a Investitorilor (FCI). Prin comparație, în 2019 erau aproape 54.000 de investitori. Acest lucru înseamnă o creștere de 200% realizată într-un ultimii cinci ani. Mai mult, odată cu depășirea pragului de 150.000 investitori, piață de capital din România a ajuns la un nou maxim istoric.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: