Studenții care vor să urmeze studii de licență și master în țări din UE vor putea lua credit de studii fără condiții, garantate de Fondul European de Investiții

student universitate Sursa foto: Pixabay

Elevii și studenții din UE care vor să urmeze studiile de licență și master într-un stat membru UE vor putea să obțină un credit de studii fără istoric de venituri, garanții imobiliare sau codebitori, după ce Fondul European de Investiții și instituția financiară nebancară FINS au semnat un acord de garantare în acest sens.

Datorită acestui acord de garantare, FINS va putea să ofere credite de studii în valoare de 5,5 milioane de euro pentru circa 300-350 de studenți care vor să urmeze programe de licență și master în țări din Uniunea Europeană.

Această nouă linie de finanțare este posibilă cu sprijinul Uniunii Europene, în cadrul Fondului European pentru Investiții Strategice (EFSI), prin intermediul proiectului pilot EFSI Skills & Education. Scopul EFSI este să ajute finanțarea și implementarea investițiilor productive în Uniunea Europeană și să asigure acces sporit la finanțare.

Principalele avantaje obținute de studenți în contextul semnării acestui acord dintre FINS si EIF:

  • Studenții nu au nevoie de un istoric de angajare / de venituri;
  • Studenții / familiile lor nu au nevoie să ofere în garanție proprietăți imobiliare;
  • Studenții nu au nevoie de codebitori / giranți;

Creditele de studii oferite de FINS sunt construite ținând cont de realitățile financiare ale studenților: utilizarea sumelor din credite este individualizată pe specificul fiecărui student, iar rambursarea începe după o lungă perioadă de grație, la 6-12 luni după finalizarea studiilor.

Astfel, pe parcursul studiilor, studenții nu vor avea presiunea dată în general de împrumuturi, ci vor putea restitui banii în momentul în care, cel mai probabil, vor avea un job obținut pe baza calificării oferite de programul de studii absolvit.

Alexandru Ghiță, fondatorul FINS și al Grupului EDUCATIVA spune că: „Prin creditele de studii FINS oferim cea mai bună acoperire a nevoilor financiare ale tinerilor care se lansează în carieră și în viață cu ajutorul unui program de studii performant, facilitând accesul la educație de calitate. Cel mai important lucru pentru un student la început de drum e să poată să-și acopere costurile cu studiile sale fără să depindă de nimeni altcineva. Prin intermediul primului acord de garantare semnat cu EIF în 2019, am reușit să eliminăm codebitorii pentru studenții la programe de Master, iar prin a doua linie de garantare obținută acum, putem extinde această facilitate și către cei care vor urma programe de Licență. Obiectivul nostru este ca în câțiva ani să putem finanța peste 1.000 de studenți pe an.

Roger Havenith, director executiv adjunct in cadrul Fondului European de Investiții spune că: „Accesul la educație este crucial pentru a obține creștere economică, competitivitate și mobilitate socială. Noile credite de studii oferite de partenerul nostru lider în Romania, FINS, vor crea oportunități educaționale și de carieră pentru sute de studenți. Datorita garanției EFSI Skills & Education studenții vor avea acces rapid la împrumuturi avantajoase pe care le pot returna după absolvire. Să investești în educație înseamnă să investești într-un viitor mai bun.

Fondul European de Investiții (EIF) și Comisia Europeană au lansat garanția pilot EFSI Skills & Education cu scopul de a îmbunătăți accesul la finanțare atât pentru persoane fizice, cât și pentru organizații ce vor să investească în educație. Această schemă pilot în valoare totală de 50 de milioane de euro își propune să sprijine financiar studenții, companiile ce vor să investească în perfecționarea angajaților și furnizorilor de cursuri și programe de formare profesională.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: