BREAKING Comisia Europeană a deschis o anchetă privind ajutorul de stat acordat Tarom

tarom Sursa foto: Facebook/Tarom

Comisia Europeană a deschis o investigație pentru a evalua dacă ajutorul de stat de 190 de milioane de euro pe care autoritățile române vor să îl acorde companiei aeriene Tarom sunt conforme cu normele UE privind ajutoarele de stat.

UPDATE Consiliul Concurenței afirmă că investigația privind ajutorul de stat acordat Tarom este o etapă procedurală în analiza cazului. „În actualul context, în care industria aviatică a fost puternic afectată de izbucnirea epidemiei cu Covid 19, iar deciziile Comisiei Europene au fost deja atacate la Curtea Europeană de Justiție – inclusiv decizia DG Comp referitoare la ajutorul de stat pentru salvare acordat Tarom – este absolut firesc ca un ajutor de stat pentru restructurarea unei companii să fie autorizat după o analiză mai aprofundată, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

Tarom, compania română de transporturi aeriene deținută de stat, se confruntă de ani de zile cu dificultăți financiare. Tarom a primit de la statul român un împrumut de salvare temporar de aproximativ 36,7 milioane de euro, după aprobarea de către Comisie în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat în februarie 2020. La 28 mai 2021, autoritățile române au notificat Comisiei un plan de restructurare a companiei Tarom.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată pentru a evalua dacă măsurile de sprijin acordate de autoritățile române companiei aeriene Tarom sunt conforme cu normele UE privind ajutoarele de stat acordate întreprinderilor aflate în dificultate.

Planul de restructurare stabilește un pachet de măsuri pentru raționalizarea operațiunilor Tarom, reînnoirea flotei companiei aflate în proces de învechire și reducerea costurilor. România intenționează să sprijine restructurarea printr-o finanțare publică de aproximativ 190 de milioane de euro. Acest sprijin ar urma să fie acordat sub forma unei injecții de capital, a unei subvenții și a eliminării din bilanț a datoriilor corespunzătoare valorii ajutorului pentru salvare (aproximativ 36,7 milioane de euro) și a dobânzii aferente.

Normele UE privind ajutoarele de stat, în special Orientările Comisiei privind ajutoarele pentru salvare și restructurare, permit statelor membre să sprijine, în anumite condiții stricte, întreprinderile aflate în dificultate. Mai precis, se poate acorda ajutor pentru salvare pentru o perioadă de până la șase luni. După această perioadă, fie ajutorul pentru salvare trebuie să fi fost rambursat, fie statul membru trebuie să notifice Comisiei un plan de restructurare pentru a fi evaluat în conformitate cu normele privind ajutoarele de stat. Pentru ca ajutorul de restructurare să fie aprobat, planul trebuie să asigure faptul că viabilitatea întreprinderii poate fi restabilită fără a primi în continuare sprijin din partea statului, că aceasta contribuie într-o măsură suficientă la costurile restructurării sale și că denaturările concurenței generate de ajutor sunt eliminate cu ajutorul unor măsuri de compensare care includ, în special, măsuri structurale.

În acest stadiu, Comisia are îndoieli cu privire la faptul că planul de restructurare și ajutorul pentru sprijinirea acestuia îndeplinesc condițiile prevăzute în orientări.

Investigația aprofundată a Comisiei va examina în special:

  • dacă planul de restructurare propus este adecvat pentru rezolvarea dificultăților companiei Tarom și pentru restabilirea viabilității pe termen lung a acesteia într-un interval de timp rezonabil, fără să i se acorde în continuare ajutor de stat;
  • dacă Tarom sau operatorii de pe piață ar urma să contribuie suficient la costurile de restructurare, asigurându-se astfel că planul de restructurare nu se bazează excesiv pe finanțarea publică și că ajutorul este proporțional, precum și
  • dacă planul de restructurare ar urma să fie însoțit de măsuri adecvate de limitare a denaturărilor concurenței create de ajutor.

Comisia își va continua investigațiile pentru a afla dacă îndoielile sale inițiale se confirmă. Deschiderea unei investigații oferă României și părților terțe interesate posibilitatea de a prezenta observații și nu anticipează rezultatul acesteia.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: