Autoritățile italiene aduc precizări privind taxa pe profiturile suplimentare ale băncilor: Va fi impus un plafon de 0,1% din activele totale ale unei bănci

ocean credit Sursa foto: Ocean Credit

Autorităţile italiene au decis să vină cu clarificări, după ce anunţul suprinzător cu privire la introducerea unei taxe pe profiturile suplimentare ale băncilor a provocat marţi scăderi importante la bursă, precizând că a fost impus un plafon de 0,1% din activele totale ale unei bănci, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.

Indicele bursier care regrupează acţiunile băncilor italiene a închis şedinţa de marţi în scădere cu 7,6% în condiţiile în care titlurile Intesa Sanpaolo, cea mai mare bancă italiană, au înregistrat o scădere de 8,6% iar acţiunile BPER s-au prăbuşit cu 10,9%.

Chiar dacă şi alte state din Europa, precum Spania şi Ungaria, au introdus taxe pe profiturile suplimentare ale băncilor, analiştii sunt de părere că decizia autorităţilor italiene a luat piaţa pe nepregătite şi a afectat în mod serios încrederea investitorilor. La scurt timp după ce vicepremierul Matteo Salvini a anunţat că Italia a convenit o “retragere de 40% din profiturile suplimentare în valoare de mai multe miliarde de euro ale băncilor” pentru 2023, valoarea de piaţă a băncilor italiene a scăzut cu 9,5 miliarde de euro.

În încercarea de a linişti pieţele, autorităţile italiene au venit marţi seara cu clarificări precizând că impactul ar putea fi limitat pentru unele bănci iar noua taxă nu va depăşi 0,1% din activele totale ale unei bănci. În plus, băncile care au majorat deja dobânzile pe care le oferă deponenţilor “nu vor vedea un impact semnificativ ca o consecinţă a regulilor aprobate ieri”, a informat Ministerul de Finanţe de la Roma.

La fel ca şi restul băncilor europene, băncile italiene au înregistrat o creştere semnificativă a profitului lor net ca urmare a majorării dobânzilor. De exemplu, profitul net al Intesa Sanpaolo, cea mai mare bancă italiană, a urcat cu 80% până la 4,2 miliarde de euro în primul semestru, în timp ce rivalul UniCredit a raportat un profit net semestrial de 4,4 miliarde de euro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: