Parlamentul bulgar a votat pentru încetarea concesiunii companiei petroliere ruse Lukoil pentru a gestiona terminalul petrolier Rosenets

rosenets terminal petrol Sursa foto: https://gpgroup.bg/

Parlamentul bulgar a votat vineri încetarea concesiunii companiei petroliere ruse Lukoil pentru a gestiona terminalul petrolier Rosenets, din apropierea portului Burgas de la Marea Neagră, o mişcare despre care parlamentarii speră că va grăbi intrarea ţării în zona Schengen, transmite agenția Reuters, citată de News.ro.

Proiectul de lege, susţinut de 144 de deputaţi în Parlamentul cu 240 de locuri, prevede că Lukoil va avea voie să opereze terminalul petrolier după încetarea concesiunii, dar trebuie să plătească taxe guvernului bulgar. Concesiunea se va încheia într-o săptămână.

Portul Rosenets, situat chiar lângă Burgas, este singurul terminal petrolier specializat de pe coasta bulgară a Mării Negre. Este sub controlul Lukoil din 2011, când companiei ruse i s-a acordat o concesiune pe 35 de ani.

Terminalul deserveşte singura rafinărie din Bulgaria, Neftochim Burgas, care are capacitatea de a procesa 196.000 de barili pe zi şi este, de asemenea, deţinută de Lukoil.

În ianuarie, parlamentarii bulgari au adoptat o decizie care deschide calea pentru ca guvernul să preia operarea rafinăriei pentru până la un an.

În proiectul de lege, partidul de guvernământ GERB, de centru-dreapta, şi partidele PP-DB şi Mişcarea pentru Drepturi şi Libertăţi au declarat că încetarea concesiunii va împiedica Rusia să folosească facilităţile bulgare pentru a-şi finanţa războiul din Ucraina.

De asemenea, ar asigura aplicarea sancţiunilor UE, ajutând candidatura Bulgariei la Schengen, a spus copreşedintele PP-DB Kiril Petkov, înainte de vot.

Bulgaria speră să fie admisă în Schengen  încă din această toamnă.

“Obiectivul nostru strategic este să intrăm în Schengen şi acesta este un mare pas către acesta. Acest lucru… este, de asemenea, în conformitate cu… sancţiunile UE” împotriva Rusiei, a spus Petkov.

Într-un comunicat de joi, rafinăria Lukoil Neftochim a declarat că va solicita protecţia justiţiei împotriva deciziei Parlamentului.

Miercuri, preşedintele pro-rus al Bulgariei, Rumen Radev, a criticat de asemenea această mişcare.

”Propunerea de încetare a concesiunii… este încă o altă idee grăbită şi greşită a liderilor politici”, a spus el reporterilor.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: