Digitalizarea sectorului public. O aplicație pentru evidența persoanelor care primesc ajutor social câștigă marele premiu la o competiție IT

digitalizare, calculator, cod, programare Sursa foto: Pixabay

Un prototip de aplicație pentru evidența persoanelor care primesc ajutor social este câștigătorul unei competiții de codare dedicată digitalizării sectorului public. Echipa câștigătoare va primi sprijin în valoare de 10.000 euro pentru finalizarea aplicației prin programul InnovX BCR.

Evenimentul organizat de Școala Informală de IT în parteneriat cu acceleratorul InnovX BCR a avut loc în 25-27 iunie, iar în cadrul hackathonului au fost create 15 prototipuri care ar putea contribui la debirocratizarea activității instituțiilor publice și interacțiunea acestora cu cetățenii, susțin inițiatorii competiției.

Câștigătorul ediției a fost proiectul  P.A.S – Evidență persoane ajutor social, realizat după o provocare propusă de Primăria Municipiului Sibiu. Aplicația le permite persoanelor fizice care au nevoie de ajutor social să inițieze cereri online mai ușor, acestea intrând într-o listă de așteptare pentru a fi aprobate. Pe locul al II-lea se află City Inventory – Harta obiectivelor de patrimoniu (provocare a Consiliilor Județene Timiș și Iași). Proiectul răspunde nevoii de informare în timp real în privința stării de conservare, funcționare sau depreciere a obiectelor de patrimoniu care aparțin consiliilor județene, explică organizatorii. Ca proiecte pilot, aplicația a fost gândită pentru Consiliile Județene Timiș și Iași, dar este vizată utilizarea la nivel național. Pe locul al III-lea s-a clasat proiectul “Învăț și eu- Abecedar digital” (provocare venită din partea elevilor cu deficiențe neuromotorii ai Colegiului Tehnic “Ion Holban” din Iași). Este vorba despre un produs care conține lecții online adaptate pentru copiii cu dizabilități. Aplicația poate fi utilizată pe mobil, tabletă și desktop.

Echipa câștigătoare (P.A.S) va primi sprijin pe linie de incubare, în valoare de 10.000 euro din partea InnovX BCR. Celelalte două echipe câștigătoare (City Inventory și Învăț și eu) vor beneficia de premii în valoare de peste 200.000 lei din partea Școlii Informale de IT și Huawei. De asemenea, au fost acordate premii speciale pentru Craiova Invest, proiect realizat cu sprijinul World Bank și al Primăriei Municipiului Craiova, dar și pentru Gestionare abonamente de pescuit, prototip dezvoltat la provocarea Direcției Silvice Cluj.

Organizatorii mai precizează că alte patru prototipuri software vor fi sprijinite în procesul de dezvoltare de Life is Hard, Smart Health Cluster, Abac și ViaVision XR – parteneri ai Școlii Informale de IT. Cele patru prototipuri vizează gestionarea locurilor de veci, fraudele din domeniul piscicol și cel al vânătorii, turismul în zona rurală și turul virtual al Muzeului Satului din Timișoara.

“Ne-am dorit să schimbăm interacțiunea dintre oameni și instituții cu ajutorul comunității IT pe care am construit-o în jurul Școlii informale de IT mai ales în contextul pandemiei care ne-a arătat importanța digitalizării”, a declarat Răzvan Voica, CEO și co-fondator al Școlii Informale de IT (SIIT).

“Câștigătorii propun soluții în segmente foarte puțin sau deloc digitalizate, așa cum sunt evidența persoanelor care primesc ajutor social sau harta obiectivelor de patrimoniu. Cel mai mare câștig este că aceste echipe vor avea resurse să dezvolte ideile mai departe și să le pună în aplicare în scurt timp”, a declarat Ionuț Stanimir, director de marketing și comunicare BCR.

Competiția a adunat 150 de participanți

La hackathon au participat peste 150 de pasionați de tehnologie, majoritatea cursanți și absolvenți ai Școlii Informale de IT și 30 de mentori specialiști cu experiență îndelungată în IT.  Participanții și-au ales proiectele pe care să le dezvolte din 35 de provocări lansate de instituții din administrația locală (primării, consilii județene, consilii locale), din domeniul educației (școli) sau cel al gestionării mediului. Juriul a fost format din experți în IT și business, reprezentanți ai Școlii Informale de IT și ai sponsorului principal, împreună cu un specialist în administrație publică locală.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: